3.4 C
Bucharest
Thursday, 30 November 2023
HomeInvestigații România LiberăBERD a redus la zero prognoza de creştere economică a României pentru...

BERD a redus la zero prognoza de creştere economică a României pentru 2010

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a redus prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,3% la zero, apreciind că noile măsuri de reducere a deficitului bugetar vor limita cererea internă, scrie Mediafax. Instituţia financiară internaţională anticipează un avans de 3% în 2011.

“În România şi Bulgaria (…) au fost convenite măsuri suplimentare semnificative de restrângere fiscală care vor constrânge creşterea cererii interne”, se arată într-un raport prezentat sâmbătă de BERD.

Autorităţile române şi experţii FMI estimează pentru acest an o creştere economică zero, după ce anterior prognoza a fost redusă de la 1,3% la 0,8%.

România are în derulare un program de împrumuturi externe în valoare de 20 miliarde euro de la FMI, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD, condiţionat printr-o serie de obiective economice, fiind vizată în principal reducerea deficitului bugetar.

O delegaţie din partea instituţiilor financiare internaţionale s-a aflat în ultimele două săptămâni la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic convenit în cadrul acordurilor de împrumut extern.

În urma negocierilor, partea română s-a angajat faţă de partenerii externi la măsuri de reducere drastică a cheltuielilor bugetare şi urmează să reducă fondul de salarii al sectorului public cu 25%, pensiile cu 15%, să restrângă semnificativ programele şi ajutoarele sociale şi să taie masiv subvenţiile de stat.

Guvernul va efectua până la sfârşitul acestui an o analiză pentru a restructura personalul bugetar, astfel încât să poată reveni anul viitor, cel puţin parţial, asupra reducerilor salariale.

Cele mai citite
00:01:39

Israelul și mișcarea Hamas prelungesc armistițiul pentru a șaptea zi

Israelul și Hamas au convenit joi (30 noiembrie) să prelungească încetarea focului în războiul lor cu cel puțin o zi, cu câteva minute înainte...

Evenimente pentru creștinii ortodocși, de Sfântul Andrei

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor.Cu acest prilej, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va oficia Sfânta...

Sindicatul Național Hidroenergetica acuză conducerea Hidroelectrica că dezinformează

Sindicatul National Hidroenergetica, membru al Federației Naționale Mine Energie, afiliată CNS Cartel ALFA, se declară revoltat de faptul că nu poate avea un dialog cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă