Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat sâmbătă că în 2010 ministerul nu poate investi bani în construcţia de autostrăzi din cauza deficitului bugetar impus de Fondul Monetar Internaţional, scrie NewsIn.
Berceanu a mai precizat că anul acesta vor avea prioritate proiectele cu finanţare europeană nerambursabilă, investiţiile în autostrăzi fiind abia pe locul trei în topul priorităţilor de la Ministerul Transporturilor.
„Autostrada Transilvania nu este nicio situaţie. Bugetul ţării este o situaţie şi anume că avem bani, din aceşti bani prioritatea mea numărul unu este să pun bani la lucrările care sunt cu finanţare europeană nerambursabilă, să punem partea românească la lucrările unde sunt sume importante de la Uniunea Europeană. Prioritatea numărul doi este să pun bani către lucrările cum este drumul Craiova-Calafat, unde avem de la instituţiile de finanţare internaţionale, aici este vorba de multe instituţii, bani împrumutaţi, bani pe care îi dăm înapoi, luaţi în condiţii foarte avantajoase, şi de-abia prioritatea numărul trei reprezintă lucrările care sunt finanţate integral de la bugetul de stat, dacă mai rămâne ceva, după primele două priorităţi. Anul ăsta, practic, nu mai rămâne nimic şi nu ajung bani nici pentru prioritatea numărul doi, aşa cum am spus eu în luna ianuarie a anului trecut, imediat după ce am preluat mandatul”, a răspuns ministrul Radu Berceanu la întrebările ziariştilor care l-au chestionat despre lucrările la Autostrada Transilvania.
Acesta a mai precizat că a purtat o discuţie cu reprezentanţii firmei Bechtel şi că statul român a putut să investească bani, deoarece ministerul nu mai avea şi alte proiecte în derulare.
„Eu am avut o discuţie cu cei de la Bechtel şi le-am spus că au noroc. Anul trecut s-a lucrat, deci am putut să punem bani pentru că nu erau proiecte europene pregătite, eu nu am găsit nici un fel de proiect european pregătit. Din acest motiv, anul trecut am putut să punem bani la Bechtel, s-a lucrat şi rezultatele s-au şi văzut. Anul acesta, puteam din punct de vedere tehnic să facem 102 kilometri de autostradă dacă aveam banii respectivi, puteam să facem chiar 150 de kilometri de autostradă pentru că nu aveam proiecte europene ajunse la o anumită maturitate. De aici în jos, dacă punem bani mai puţini, făceam 50 de kilometri sau nu facem niciun kilometru. E o situaţie care mie nu îmi place deloc. Caut tot felul de soluţii, dar, din păcate, niciuna nu poate fi aplicată pentru că noi nu avem problemă de bani. Noi avem bani, eu am aproape două miliarde de la BEI, miliarde de euro, dar noi nu putem să cheltuim din banii pe care îi avem decât în limita deficitului bugetar, stabilit cu FMI, 5,9 anul ăsta, şi în acest deficit bugetar nu încap mai mulţi bani, adică sunt ca un bolnav de diabet care are prăjituri pe masă şi bomboane în frigider care nu are voie să le mănânce”, a mai precizat ministrul transporturilor Radu Berceanu.
Acesta s-a aflat sâmbătă la Băileşti pentru a participa la un mitig aviatic organizat de Primăria municipiului Băileşti, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Băileşti.