27.2 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBCR: Agricultura romaneasca ar putea hrani peste 100 de milioane de oameni

BCR: Agricultura romaneasca ar putea hrani peste 100 de milioane de oameni

Agricultura romaneasca poate deveni o prioritate pentru investitorii straini. Pretul scazut al terenurilor, intinderea vasta a suprafetelor arabile si solul de calitate sunt ingredientele perfecte pentru dezvoltarea unei afaceri de succes de catre oricare investitor strain pregatit sa isi utilizeze experienta si tehnologia intr-o tara ce detine capacitatea de a hrani peste 100 de milioane de oameni, a spus economistul sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel,  cu ocazia prezentarii Raportului Agricultura 2009.
    
Fragmentarea terenurilor agricole, investitiile scazute de pana in prezent, fenomenul de imbatranire a populatiei de la sate si saracia larg raspandita in mediul rural pun agricultura romaneasca in fata unei singure optiuni: investitiile straine directe si fondurile europene.

Raportul mentioneaza ca primii 50 de mari intreprinzatori din domeniul agricol lucreaza doar 4% din suprafata arabila totala, respectiv circa 430.000 ha – tendinta ascendenta a pretului terenurilor agricole vizibil pana anul trecut, precum si anticipatiile de majorare ulterioara au avut un efect nefavorabil asupra procesului de comasare a terenurilor agricole.

Totodata, nu exista inca mecanisme pe deplin functionale in domeniul comertului intern cu produse agricole, iar producatorii locali incearca sa vanda productia pe cont propriu (circa 70% din totalul productiei, conform unor estimari), se arata in Raport.    

Recolta de cereale in 2009 (cu exceptia porumbului) s-ar putea diminua cu 25-30% in 2009, in urma rezultatelor mai slabe consemnate la productia de grau.

Companiile straine au derulat afaceri profitabile in anii recenti, in ciuda conditiilor dificile ale agriculturii romanesti. Este important de mentionat ca desi randamentele la hectar sunt mult mai mici decat cele inregistrate in alte tari europene, dimensiunea Romaniei si in particular intinderea suprafetelor cultivate par sa fie in favoarea principiului "cu cat mai mare, cu atat mai bine". Din punct de vedere al volumului productiei de cereale, Romania ocupa locul 6-7 in Europa in functie de an.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă