7 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBCE anunţă măsuri pentru susţinerea băncilor

BCE anunţă măsuri pentru susţinerea băncilor

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat introducerea unor finanţări pe termen mai lung, de trei ani, pentru bănci şi acceptarea unei game mai largi de garanţii în cadrul operaţiunilor monetare, pentru a reduce tensiunile din piaţa financiară şi pentru a susţine creditarea în zona euro, relatează Mediafax.

Măsurile neconvenţionale, care trebuie să asigure un acces mai bun al băncilor la lichiditate, au fost anunţate de preşedintele BCE, Mario Draghi într-o conferinţă de presă după ce instituţia a redus dobânda de politică monetară la minimul record de 1%, la care s-a aflat şi în timpul crizei financiare, potrivit Financial Times.

Operaţiunile pe trei ani sunt cele mai lungi din istoria BCE, iar primele fonduri vor fi puse la dispoziţia băncilor la 21 decembrie, urmând să înlocuiască o ofertă pe 12 luni programată pentru acea dată.

BCE se aşteaptă la o evoluţie a economiei zonei euro variind între o contracţie de 0,4% şi o creştere de 1% anul următor. Pentru acest an, instituţia se aşteaptă la un avans de 1,5-1,7%.

Şeful BCE a notat riscurile substanţiale şi incertitudinile ridicate pentru perspectiva economică, dar se aşteaptă la o recuperare, chiar dacă foarte slabă, anul următor.

Banca centrală va relaxa şi regulile pentru unele garanţii cerute la operaţiunile monetare, de la „AAA” în prezent la „A”, a declarat Draghi.

Instituţia va reduce şi rata rezervelor de la 2% la 1%. Rata rezervelor este un indicator folosit la calcularea rezervelor minime obligatorii pe care băncile trebuie să le constituie la o bancă centrală.

„Această decizie va elibera garanţii”, a spus Draghi.

Preşedintele BCE a negat în conferinţa de presă că ar fi indicat săptămâna trecută, în timpul unui discurs în Parlamentul European, accelerarea achiziţiilor de obligaţiuni.

Analiştii şi presa au concluzionat din discursul lui Draghi că BCE este pregătită să sprijine mai puternic lupta împotriva crizei datoriilor, dacă liderii politici se pun de acord săptămâna următoare asupra unui control mai strict al bugetelor celor 17 state membre ale uniunii monetare.

BCE a redus, joi, dobânda de politică monetară de la 1,25% la 1%, după o diminuare similară, de 0,25 puncte procentuale în noiembrie. Instituţia a crescut dobânda de la 1% la 1,5% tot în acest an, prin două majorări ale ratei cheie în aprilie şi iulie.

Instituţia a anunţat săptămâna trecută, alături de marile bănci centrale din SUA, Elveţia, Marea Britanie, Canada şi Japonia, măsuri coordonate pentru a asigura lichidităţi în dolari băncilor din afara Statelor Unite.

Totodată, la o licitaţie organizată miercuri, BCE a primit din partea băncilor comerciale cereri pentru împrumuturi de 50,7 miliarde de dolari pe perioadă de 84 de zile şi 1,6 miliarde de dolari pentru o săptămână. Cererea a depăşit aşteptările de zece miliarde de dolari ale traderilor consultaţi de Reuters.

Cele mai citite

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...

FCSB, cu un pas în fazele eliminatorii din Europa League! Calcule pentru calificarea directă în optimi

FCSB a obținut un egal important împotriva lui Olympiacos, 0-0, în etapa a 5-a a Europa League, iar șansele de calificare în fazele eliminatorii...

Cristian Tudor Popescu: ”Încă un vot pentru George Călinescu?”

Cristian Tudor Popescu despre alegerile prezidențiale: PSD, între orientarea pro-occidentală și tentația ceaușismului perpetuu ”Un lucru e bun în ce a făcut Ciolacu. A...
Ultima oră
Pe aceeași temă