Preşedintele Republicii Arabe Siriene, Bashar Al-Assad, a remarcat miercuri că relaţiile economice româno-siriene sunt încă o problemă, schimburile comerciale fiind slabe şi a precizat că şi-ar dori ca prin vizita sa la Bucureşti cooperarea economică să primească un nou impuls, scrie NewsIn.
„Vizita pe care aţi efectuat-o dvs. în Siria acum doi ani a avut un efect pozitiv asupra cursului relaţiilor bilaterale. Aceasta la nivel politic, dar la nivel economic este încă o problemă. Nivelul relaţiilor comerciale este încă slab şi am dori ca prin această vizită să dăm un nou impuls cooperării noastre în domeniul economic”, a subliniat preşedintele sirian, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni după o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.
De altfel, el a arătat că miercuri va avea loc o întâlnire la nivel de oameni de afaceri români şi sirieni în contextul înfiinţării unui Consiliu al oamenilor de afaceri din cele două state.
Bashar Al-Assad a mai precizat că i-a spus omologului său român că România poate juca un rol activ în procesul de pace în Orientul Mijlociu, mai ales în lumina noilor iniţiative americane în acest sens. „Am reiterat poziţia tradiţională a Siriei care acţionează pentru a aduce pacea în Orientul Mijlociu”, a mai spus preşedintele sirian.
„Discuţiile au prilejuit o analiză a relaţiilor bilaterale, o analiză a situaţiei din Orientul Mijlociu şi perspectiva dezvoltării relaţiilor economice româno-siriene. Am discutat despre perspectiva relaţiei Siriei cu Uniunea Europeană în ansamblul său”, a precizat, la rândul său, preşedintele Traian Băsescu.