12.5 C
București
duminică, 18 mai 2025
AcasăInvestigații România LiberăBăsescu: Obiectivul Guvernului trebuie să fie competivitatea, iar cuvântul de ordine, restructurarea

Băsescu: Obiectivul Guvernului trebuie să fie competivitatea, iar cuvântul de ordine, restructurarea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unui eveniment al Camerei de Comerţ Româno-Germane, că obiectivul Guvernului trebuie să fie competitivitatea, iar cuvântul de ordine, restructurarea, relatează Mediafax.

„România trebuie să se uite foarte bine la economia ei, să vadă dacă este suficient de competitivă pentru a intra în zona euro”, a mai spus Traian Băsescu, adăugând că, fără o economie competitivă, şansele de a supravieţui şi a continua evoluţia în zona euro sunt extrem de mici.

Potrivit şefului statului, competitivitatea trebuie să fie obiectivul major al acţiunii interne a Guvernului.

„Aici nu ne putem plânge de investitorii străini, este clar. Sectorul privat este competitiv. (..) Marea problemă este sectorul de stat, fie că vorbim de marile companii de transport feroviar, fie că vorbim de operatorii de energie sau producătorii de gaze”, a spus Băsescu.

El a afirmat că, în acest context, cuvântul de ordine care trebuie folosit este „restructurarea”.

„Aici trebuie folosit cuvântul de ordine restructurare, creşterea performanţelor în investiţii pentru modernizare. Sunt conştient şi de faptul că nu putem fi competitivi pe deplin până când sectorul de stat nu se diminuează, prin privatizări, parţiale sau majoritare”, a precizat şeful statului.

El a arătat că „avem această problemă, a managementului în companiile de stat şi a calificării forţei de muncă”.

Preşedintele a spus că obiectivul major al României este să continue procesele de integrare europenă, pentru că „nu poate rămâne, economic, social, politic, în afara unui proces puternic de integrare în structurile europene, chiar dacă ne aflăm la periferie”.

„Obiectivele sunt acompaniate de un parteneriat cu FMI, Comisia Europeană şi cu Banca Mondială şi programele care au fost şi vor fi convenite în continuare cu această troică parteneră cu guvernul României vor fi orientate spre atingerea acestor obiective. Integrare, integrare, integrare, singura şansă ca România să ajungă, în timp, la un nivel de performanţă economică, socială, de satisfacţie a populaţiei, care să fie cu adevărat la nivel european”, a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a mai arătat că trei dintre criteriile de la Maaschtrict sunt îndeplinite, apreciind că anul aceasta avem şansa să îndeplinim toate cele cinci criterii.

Cele mai citite

Vot masiv până la ora 16:00: Participarea a depășit 47%

Comparativ, în primul tur, la aceeași oră, participarea era semnificativ mai scăzută, de 35,92% Până la ora 16:00, duminică, aproape jumătate dintre românii cu drept...

Aproape 10 milioane de români au votat până la ora 18:00, diaspora depășește 1,5 milioane

Majoritatea voturilor au fost exprimate în mediul urban, unde au votat peste 6,3 milioane de persoane, față de 3,6 milioane din zonele rurale Până duminică,...

Final de foc în play-out! Sepsi retrogradează, Slobozia merge la baraj, iar Farul lui Hagi pierde Europa

Etapa a 10-a din play-out a adus cele mai mari emoții ale sezonului, cu rezultate care au răsturnat complet clasamentul în subsolul Ligii 1. Ultima...
Ultima oră
Pe aceeași temă