19.6 C
București
joi, 17 iulie 2025
AcasăInvestigații România LiberăAVAS va conditiona vanzarile

AVAS va conditiona vanzarile

AVAS le va impune investitorilor interesati de preluarea societatilor din aparare sau de firmele amplasate in marile orase sa pastreze obiectivul de activitate si sa isi asume programe de investitii, metoda de privatizare prin care se va evita transformarea afacerii in proiecte imobiliare, potrivit Mediafax. "Sunt cateva societati comerciale, care se afla in special in marile orase, a caror valoare pentru investitii imobiliare tinde sa fie egala sau mai mare cu afacerea in sine, iar in acele cazuri e foarte bine sa nu vinzi chiar fara nici o conditie. Vrem sa ne asiguram ca acolo investitorul vrea sa faca in continuare o afacere rentabila, si nu o constructie imobiliara", a declarat agentiei MEDIAFAX presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu.
Potrivit acestuia, printre firmele la care privatizarea va fi conditionata se regasesc societatile din domeniul de aparare, Oltchim, Salrom, Avioane Craiova. Alte unitati ar putea fi Baneasa si Aversa din Bucuresti.

Cele mai citite

Curtea Constituțională analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea antiextremistă

Nicușor Dan contestă legalitatea unei legi controversate, ce ar putea duce la cenzură și sancțiuni disproporționatePreședintele reclamă că noul act normativ, care aduce completări...

Elena Udrea, între reabilitare și controversă: Tribunalul Prahova decide dacă rămâne sau nu în închisoare

DNA se opune eliberării condiționate a fostului ministru, deși Judecătoria Ploiești a admis cererea acesteiaElena Udrea ar putea ieși din închisoare înainte de termen,...

Ploaie de drone deasupra Rusiei: Moscova și regiunile de graniță, sub asediu nocturn

Apărarea aeriană rusă susține că a doborât, în cursul nopții, 122 de drone ucrainene lansate împotriva mai multor regiuni, inclusiv în apropiere de CapitalăPotrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă