29 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAVAS cere declasificarea documentelor gestionate de Bancorex intre 1968 si 1989

AVAS cere declasificarea documentelor gestionate de Bancorex intre 1968 si 1989

AVAS vrea declasificarea documentelor gestionate de fosta Banca Romana de Comert Exterior (Bancorex) intre 1968 si 1989, care includ, printre altele, planurile de import-export ale Romaniei sau balantele de venituri si cheltuieli ale populatiei din perioada respectiva, potrivit Mediafax.

"AVAS a considerat ca este necesara declasificarea tuturor documentelor gestionate de fosta Banca Romana de Comert Exterior in perioada 1968-1989. Dupa cum stiti, in aceea perioada erau clasificate ca secrete de stat planurile de import-export ale Romaniei , balantele de credit si plati centralizate, planul valutar si rapoartele asupra indeplinirii lor, balantele de venituri si cheltuieli banesti ale populatiei, stadiul tratativelor pentru importuri si exporturi. Sigur ca pentru istorici si cei care-si fac astazi doctorate este un lucru deosebit si cred ca opinia publica are nevoie sa cunoasca", a spus presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS),Mircea Ursache.

Autoritatea pregateste in acest sens un proiect de act normativ, care va fi supus spre aprobare Guvernului.

Ursache apreciaza ca aceasta initiativa va fi "foarte interesanta" si pentru analistii economici, iar accesul la acest tip de documente trebuie sa fie liber.

"Sunt convins ca vom vedea analize economice si politice foarte pertinente", a adaugat Ursache.

Documentele au fost clasificate conform unei hotarari a Consiliului de Ministri al Romaniei din 1972, iar in 2002 au fost incadrate in noile niveluri de secretizare si clasificare, printr-o hotarare de Guvern, termenul pana la care trebuiau pastrate astfel fiind 13 iunie 2003, potrivit sursei citate.

"Declasificarea nu produce niciun efect juridic asupra vreunei persoane si nu va influenta in niciun fel, din punct de vedere al informatiilor, rapoarte economice actuale", a mai spus seful AVAS.

In 1999, statul a preluat imprumuturile neperformante ale Bancorex , iar Banca Comerciala Romana (BCR) a absorbit restul activitatilor bancii. BCR este cea mai mare banca din Romania in functie de active si este controlata de grupul austriac Erste.

Erste Bank a preluat, in 2006, 61,88% din actiunile BCR, pentru 3,75 miliarde de euro, de la stat, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si International Finance Corporation. Grupul austriac si-a majorat ulterior participatia la peste 69%, prin preluarea de actiuni detinute de salariatii BCR.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă