Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

VIDEO. Ziua Națională a Franței. Macron, alături de Juncker şi de Merkel, la Paris

Preşedintele Emmanuel Macron îi are ca oaspeți, la Paris, cu prilejul Zilei Naţionale a Franței, pe cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vicepremierul britanic David Lidington și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 14.07.2019 - 12:14

Peste 4.000 de militari participă, la Paris, la parada dedicată Zilei Naționale a Franței, 14 Iulie.

Detașamente militare din cele zece state membre ale Iniţiativei Europene de Intervenţie, creată acum un an la iniţiativa președintelui Emmanuel Macron, deschid marşul de pe faimosul bulevard Champs-Élysées.

Parada militară a început la Paris la ora 10 (ora Franței). La desfășurarea de trupe iau parte 169 de vehicule, 67 de avioane şi 40 de elicoptere, dintre care 17 din mai multe ţări europene, precum şi 237 de cai. Parada militară dedicată Zilei Naționale a Franței este considerată a fi cea mai veche și cea mai amplă paradă militară din Europa.

Președintele Macron va fi și gazda unui prânz, la Palatul Elysee, la care sunt invitați mai mulţi lideri europeni.

Tot în cinstea Zilei Naționale, 15 000 de focuri de artificii vor fi lansate, duminică seară, deasupra teritoriului Franței.

Ziua de 14 Iulie este sărbătorită ca Zi Națională a Franței în amintirea zilei în care, în anul 1789, la Paris, poporul francez a cucerit închisoarea Bastilia, socotită un simbol al represiunii. La 14 iulie 1789 a început Revoluția Franceză, care a dus la desființarea monarhiei absolutiste. Din acest motiv, în țările vorbitoare de limbă engleză, ziua de 14 iulie mai este denumită "Ziua Bastiliei".

Comentarii