12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalZeci de cadavre au fost descoperite într-o groapă comună la Raqqa, în...

Zeci de cadavre au fost descoperite într-o groapă comună la Raqqa, în Siria

Fostă “capitală” a Statului Islamic în nordul Siriei, Raqqa a fost cucerită anul trecut de o coaliţie formată din combatanţi kurzi şi arabi, susţinută de Washington.

Cincizeci de cadavre au fost scoase din groapa în care s-ar afla între 150 şi 200, atât civili, cât şi jihadişti, a declarat Abdallah al-Eriane, un oficial al consiliului civil din Raqqa. Groapa comună se află pe un teren de fotbal în apropierea unui spital, unde jihadiştii s-au retras înainte de a pierde controlul asupra oraşului. “Se pare că era singurul loc disponibil pentru înmormântarea celor ucişi”, a precizat al-Eriane, care a subliniat că pe anumite cadavre apărea numele de război a luptătorilor jihadişti, în timp ce civilii erau marcaţi doar cu prenumele.

În ultimele luni, atât în Siria dar şi în Irak, au fost descoperite mai multe gropi comune în foste teritorii deţinute de jihadişti. Timp de trei ani, Raqqa, din nord-estul Siriei, a fost centru operaţional al organizaţiei, de unde erau planificate şi atentate comise în străinătate.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă