20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalVladimir Putin rămâne tot mai singur în cursa pentru alegerile prezidențiale

Vladimir Putin rămâne tot mai singur în cursa pentru alegerile prezidențiale

Candidatura lui Alexei Navalnîi pentru alegerile prezidenţiale din Rusia, de anul viitor, a fost respinsă, luni, de Comisia Electorală rusă, invocându-se faptul că opozantul lui Vladimir Putin are o condamnare la activ. Navalnîi, care consideră că a fost condamnat într-un dosar motivat politic, le-a cerut susţinătorilor săi să boicoteze scrutinul din 18 martie. 

Comisia a decis în unanimitate, în cadrul unei şedinţe publice, refuzarea dosarului prezentat duminică seară de juristul în vârstă de 41 de ani după obţinerea semnăturilor în urma mobilizării susţinătorilor săi.

“Vom cere tuturor să boicoteze aceste alegeri, nu vom recunoaşte rezultatele”, a spus Navalnîi.

Duminică, Alexei Navalnîi anunţa că a strâns suficiente semnături pentru a avea şansa de a candida împotriva actualului preşedinte al Rusiei la alegerile din luna martie. Susţinătorii lui Navalnîi s-au strâns, duminică, în 20 de oraşe din Rusia.

Campania electorală a început oficial în urmă cu o săptămână în Rusia, unde alegeri prezidenţiale sunt programate la 18 martie, iar favorit este Vladimir Putin, candidat la al patrulea mandat. Ajuns la putere în 2000, Vladimir Putin şi-a anunţat candidatura la al patrulea mandat, ceea ce, în cazul unei victorii, îl va plasa la conducerea ţării până în 2024 şi îl va face liderul rus cu cea mai mare longevitate la putere, după Iosif Stalin. El a precizat joi că va candida ca ”independent” şi nu din partea partidului apropiat Kremlinului Rusia Unită, şi că va conta pe ”un larg sprijin al cetăţenilor”.

Potrivit unui sondaj realizat de institutul independent Levada, Putin, care nu are un concurent real, este creditat cu 75% din intenţiile de vot.

Preşedinta Comisiei Electorale Centrale Ela Pamfilova, a anunţat că 23 de candidaţi şi-au ”exprimat dorinţa de a participa” în alegerile prezidenţiale. Între ei se află liderii Partidului Comunist rus şi Partidului de extremă dreapta LDPR, toleraţi de regim şi membri ai Parlamentului, unde reprezintă o opoziţie de faţadă, sau candidata liberală Ksenia Sobciak, fiica fostului mentor al preşedintelui rus devenită jurnalistă de opoziţie.

Niciunul dintre ei nu este creditat cu mai mult de 10% din intenţiile de vot, potrivit sondajului centrului Levada.

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă