Un raport al democraților americani îl incriminează pe Donald Trump că ignoră pericolul rusesc.

„Vladimir Putin a obţinut şi a consolidat puterea prin exploatarea practicilor de şantaj şi război”

Un raport al democraților din Comitetul Senatului pentru Relații Externe pune în evidență efortul agresiv al Rusiei de a se impune ca mare putere mondială, fără să țină cont de niciun principiu democrat și de legislația internațională.

Adina Mutar 0 comentarii

11.01.2018 - 18:24

Kremlinul s-a declarat dezamăgit de „acuzele nefondate”, precizând, prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, că astfel de rapoarte nu fac altceva decât să dăuneze relațiilor dintre SUA și Rusia, și așa tensionate.

Raportul, intitulat „Atacul asimetric al lui Vladimir Putin asupra democraţiei în Rusia şi Europa: Implicaţiile pentru siguranţa naţională a SUA”, a fost autorizat de senatorul Ben Cardin, democrat de vârf din comitetul senatorial, care a ținut să precizeze că „Putin va merge cât de departe va fi lăsat, dacă nu va fi împins înapoi”.

Documentul stipulează că țări europene au atras atenția asupra agresiunii rusești și au ripostat la ingerinţele Moscovei, fiind luate măsuri pentru contracararea acțiunilor lui Putin. România se înscrie pe această linie, se arată în raport.

    Fapte incriminate

„Serviciile secrete ruse au încercat să influenţeze alegerile în numeroase ţări din Europa, astfel că unele state vest-europene au avut riposte agresive.”

„Uniunea Europeană şi NATO, precum şi organizaţii nonguvernamentale, au luat măsuri pentru contracararea campaniilor rusești în scopul dezinformării în România, Polonia şi ţările baltice, iar Bucureştiul a exprimat preocupare privind dependenţa energetică de Rusia.”

„În urmă cu peste 20 de ani, Vladimir Putin a obţinut şi a consolidat puterea prin exploatarea practicilor de şantaj, temerilor de terorism şi război. Începând de atunci, liderul rus a combinat aventurismul militar şi agresiunile în străinătate cu propaganda şi actele de reprimare politică la nivel intern, pentru a convinge poporul că va restabili măreţia şi poziţia respectabilă a Rusiei pe scena mondială. Vladimir Putin a oferit putere serviciilor de securitate şi le-a folosit pentru a-şi consolida controlul la nivel politic, social şi economic.”

„Eforturile Rusiei de a influenţa scrutinul prezidenţial american reprezintă cea mai recentă expresie a dorinţei pe care Moscova o are de mult timp de a submina ordinea liberal-democratică occidentală promovată de Statele Unite.”

„Sistemele democratice precum Statele Unite şi naţiunile din Europa sunt considerate provocări de către Vladimir Putin, din cauza sancţiunilor adoptate contra sistemului corupt şi infracţional al Rusiei şi pentru că ţările care au guvernare transparentă, stat de drept şi presă liberă rezistă mai bine corupţiei răspândite în afara graniţelor Rusiei.”

„Vladimir Putin a fixat ca prioritate a regimului său atacarea democraţiilor din Europa şi SUA şi subminarea alianţei transatlantice de care depind de peste 70 de ani pacea şi prosperitatea Europei. Liderul rus a utilizat serviciile de securitate, presa, companii publice şi private, grupuri de crimă organizată, organizaţii sociale şi religioase pentru dezinformare, influenţarea alegerilor, alimentarea corupţiei, ameninţarea securităţii energetice.”

„Iniţiativa de Informare privind Instrumentele utilizate în Conflicte, administrată de Centrul pentru Analizarea Politicilor Europene (CEPA), un institut american care are filiale în Europa, a elaborat un program ce monitorizează conţinutul şi tehnicile pentru dezinformare folosite asupra Belarusului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi României. În afara monitorizării, Iniţiativa oferă asistenţă liderilor politici pentru dezvoltarea de strategii în scopul contracarării dezinformării.”

    Contracararea dependenței de gazele rusești

„Ţări europene au exprimat opoziţie puternică faţă de proiectul Gazoductului Nord Stream 2, care ar putea face Europa mai dependentă de resursele energetice ruse şi ar diminua semnificativ veniturile obţinute de instituţiile guvernamentale din Ucraina prin taxele de tranzit pe teritoriul ucrainean. Liderii din Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi România i-au trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene în care exprimau preocupare că proiectul gazoductului Nord Stream 2 ar putea genera <consecinţe geopolitice destabilizatoare şi ar prezenta anumite riscuri privind securitatea energetică, în special prin creşterea dependenţei ţărilor central şi est-europene de gazul rusesc>.”

Niciun republican nu a semnat raportul elaborat de colegii democraţi din Comisia pentru Relaţii Externe din Senatul SUA. Acesta va fi prezentat de senatorul Ben Cardin.

      Trump, acuzat că e pasiv față de agresiunea Rusiei

Raportul, obţinut de Associated Press înainte de a fi publicat, îl incriminează și pe președintele Donald Trump, că ignoră pericolul rusesc.

„Niciun alt preşedinte american nu a ignorat atât de clar ameninţări atât de grave şi mari la adresa siguranţei Statelor Unite”, precizează raportul.

„În timp ce preşedintele Donald Trump practic stă degeaba, domnul Putin continuă perfecţionarea arsenalului asimetric şi caută oportunităţi viitoare pentru perturbarea sistemelor de guvernare şi pentru erodarea susţinerii acordate instituţiilor democratice şi internaţionale construite în ultimii 70 de ani de Statele Unite şi Europa”, a declarat senatorul Ben Cardin.

Exprimând preocupare că Donald Trump nu a identificat corect pericolul agresiunilor ruse, senatorii democraţi cer „o voce mai puternică a Congresului” în eforturile pentru apărarea sistemelor democratice, inclusiv din Europa, prin sancţiuni financiare impuse Moscovei şi prin intensificarea presiunilor asupra companiilor care administrează platforme de socializare online ce difuzează mesaje proruse.

 

 

 

 

 

Comentarii

loading...
Loading...
loading...