Şeful Poliţiei din San Bruno, Ed Barberini, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că trei victime au fost transportate la spital, iar o femeie a murit. Barberini susţine că dintre cele trei victime, una este în stare critică, una în stare gravă.
La locul incidentului au fost trimise ambulanţe, iar poliţia a avertizat să fie evitată zona. Spitalul General din San Francisco a anunţat că deja tratează pacienţi în urma incidentului, însă nu a făcut precizări în legătură cu starea acestora. Stanford Health Care a anunţat că are în îngrijire patru – cinci persoane în urma incidentului.
Angajaţi YouTube au anunţat prezenţa unui trăgător activ. Un angajat a scris pe Twitter că oamenii părăsesc panicaţi clădirea. „Eram într-o şedinţă şi s-a auzit cum trepida podeaua. Prima oară am crezut că este cutremur”, a scris acesta.
„Tocmai am fost anunțat de împușcăturile de la cartierul general al YouTube din San Bruno, California. Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă spre toți cei implicați. Le mulțumesc fenomenalilor noștri ofițeri care sunt la locul faptei”, a scris pe Twitter președintele american Donald Trump.