Tenorul Alessandro Safina, care a cântat de-a lungul timpului cu artişti faimoşi ca Jose Carreras, Rod Stewart şi Elton John, dar şi cu actorul Ewan McGregor într-un duet din filmul „Moulin Rouge”, va susţine un concert la Sala Palatului pe 7 martie.
Acest eveniment este organizat de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” şi este dedicat zilei de 8 martie, care este, după cum bine se ştie, sărbătoarea femeilor. Cu prilejul viitoarei sale vizite în România, tenorul pasionat de pop şi rock a acordat un interviu în exclusivitate pentru România liberă.
Domnule Safina, cum aţi ajuns să cântaţi şi de când vă îndeletniciţi cu aceată artă?
Alessandro Safina: Cântam întotdeauna când eram copil pentru că îmi plăcea mult, apoi, după studiile muzicale, am început să studiez canto, şi pe vremea când încă eram student am participat la un concurs pe care l-am şi câştigat şi am debutat în teatru cântând „La Bohème” a lui G.Puccini.
Aţi crescut într-o familie „muzicală”, având tatăl tot cântăreţ. Cum v-a marcat acest lucru?
A.S: Bineînţeles că m-a ajutat şi contextul familial, dar probabil că au existat o sensibilitate şi un instinct natural care m-au făcut să devin conştient şi să îmi doresc să studiez şi să devin un interpret.
Ce amintiri legate de muzică aveţi din copilărie?
A.S: Acasă se cânta întotdeauna, îmi amintesc de bunica mea care îmi cânta cântece foarte frumoase, pe care şi eu le cânt acum din când în când inclusiv în concertele mele, cum ar fi „Non ti scordar di me”, şi adesea mă întâlneam cu prietenii iar momentul cel mai frumos era întotdeauna cel în care cântam, însufleţind astfel acele zile de neuitat.
Opera pop
Opera este „relaţia” dumneavoastră stabilă pe care însă aţi înşelat-o din când în când cu pop-ul şi rock-ul. Cum se împacă o mare doamnă cum e opera cu genurile moderne?
A.S.: Nu cred că am trădat opera şi când pot, îmi place într-adevăr să mă întorc şi să cânt în teatru chiar dacă teatrul traversează o fază foarte dificilă, pur şi simplu acum cânt şi muzica pop şi mă simt mai aproape de multe persoane întrucât este un gen de muzică mai puţin de nişă. Pe vremuri operele lirice erau muzica pop, toţi cunoşteau de fapt şi cântau ariile din „Traviata“, „Trubadurul “şi „Rigoletto“. Vremurile se schimbă şi trebuie să ştim să le urmăm şi să le interpretăm.
Ştiu că aţi creat un nou gen numit „pop opera”. În ce constă acesta?
A.S: Nu cred că am creat un gen, pur şi simplu am început să cânt cântece şi acest lucru a părut a fi o încrucişare de stiluri pe care unii au definit-o „pop opera” iar alţii o numesc crossover. Vreau să vă amintesc că marii solişti din trecut cum ar fi Beniamino Gigli, Giuseppe di Stefano, Cesare Siepi au interpretat întotdeauna cântece de toate genurile, deci chiar nu cred că am inventat nimic nou.
Cu care dintre vedetele muzicale ale timpului nostru aţi colaborat şi cu care v-aţi fi dorit să cântaţi?
A.S: În anii ’90 i-am întâlnit şi frecventat pe Placido Domingo, Franco Corelli cu care am şi studiat dar amintirea cea mai frumoasă şi semnificativă pentru mine au fost momentele petrecute cu maestrul Carlos Kleiber căruia îi port şi în prezent o amintire vie şi emoţionantă. Am lucrat cu mari artişti cum ar fi Katia Ricciarelli, Barbara Hendrix, Jose Carreras. Au urmat după aceea colaborări cu artişti ca Rod Stewart, Sarah Brightman, Chrissie Hynde, Sezen Aksu, Elton John. Am avut întotdeauna o mare pasiune pentru U2 şi bineînţeles că ar fi un vis să colaborez cu Bono.
Cum a fost munca la muzica filmului „Moulin Rouge”?
A.S: L-am întâlnit la Londra în timpul galei pe regizorul Baz Luhrmann şi în timpul cinei s-a conturat această idee pe care ulterior am dezvoltat-o în zilele următoare şi a fost o experienţă frumoasă.
„Nu le pot ura româncelor să fie frumoase”
Spuneţi-ne, vă rugăm, ceva despre duetul cu Ewan McGregor? Cum a lucrat cu dumneavoastră? Era harnic? L-aţi „educat” câte ceva despre muzică?
A.S: Îmi amintesc că a fost frumos să lucrez la acel mare proiect în care am întâlnit persoane foarte importante şi fascinante.
Cum aţi explica ce este muzica unor oameni care nu pot auzi? Cum aţi descrie „sentimentul” care te încearcă atunci când cânţi sau asculţi muzică?
A.S: Poate că aş încerca să le-o explic cu ajutorul culorilor, a senzaţiilor cum ar fi căldura, frigul care să le trezească reacţii emoţionale. Acesta este primul lucru care îmi trece prin minte, dar întrebarea nu este una uşoară. Emoţiile pe care le simţi cântând sau ascultând nu sunt bineînţeles identice pentru toţi şi se schimbă continuu inclusiv în interiorul aceleiaşi persoane în funcţie de starea sufletească şi de moment. Ceea ce vă pot spune este că muzica este, pentru unii dintre noi, o parte fără de care nu am putea încerca emoţii şi da sens vieţii.
Ce le uraţi femeilor din România, dat fiind faptul că întreg concertul dumneavoastră le este dedicat femeilor, de ziua lor?
A.S: Cu siguranţă nu pot să le urez să fie frumoase, întrucât există deja celebrităţi mondiale în sensul acesta. Le urez lucrurile obişnuite cum ar fi să aibă parte de fericire şi de iubire, dar le doresc mai ales să ocupe în această societate un rol determinant aşa cum este just să fie.
