13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalVIDEO. 17 dispăruți, în urma ciclonului Mekunu, ce a lovit Yemen

VIDEO. 17 dispăruți, în urma ciclonului Mekunu, ce a lovit Yemen

Mekunu este primul ciclon tropical al sezonului 2018 din nordul Oceanului Indian. Statul vecin, Sultanatul Oman, este de asemenea în alertă, şi se aşteaptă ca ciclonul să ajungă aici vineri.
Arhipelagul Socotra este o rezervaţie a biosferei aflată pe lista patrimoniului mondial UNESCO şi se află la aproximativ 350 de kilometri de coastele meridionale ale Yemenului.
Potrivit guvernatorului din Socotra, Ramzi Mahrous, cel puţin 17 persoane au fost date dispărute din momentul în care ciclonul a lovit insula miercuri seara.
Acesta a mai precizat că două ambarcaţiuni s-au scufundat şi trei vehicule au fost înghiţite de alunecările de teren.
Aproximativ 150 de familii au fost evacuate din locuinţe şi s-au refugiat în clădiri guvernamentale, a spus un alt responsabil, precizând că unele familii au rămas blocate în locuinţe. ”Zonele de coastă au fost acoperite de inundaţii, provocând importante pagube locuinţelor”, a declarat Mahrous pentru AFP.
Mai mulţi locuitori cu copii în braţe au încercat să fugă prin ploaie, în mijlocul străzilor inundate, a relatat corespondentul AFP.
Potrivit guvernatorului, mai mult de 10 sate, situate în sud şi est au fost în totalitate izolate de restul insulei, iar autorităţile se aşteaptă la un bilanţ mai mare al victimelor în aceste zone.
Mahrous a avertizat că proviziile existente pe insulă nu sunt suficiente.
Guvernul din Yemen a decretat stare de catastrofă naturală în insula Socotra şi a făcut apel la organizaţiile umanitare şi la coaliţia militară condusă de Arabia Saudită să furnizeze ”ajutor urgent” persoanelor afectate, potrivit agenţiei de presă guvernamentale Saba.
Autorităţile yemenite au solicitat trimiterea de echipe medicale la Socotra şi în regiunile sudice ale Yemenului unde se estimează că ciclonul şi-ar putea face simţită prezenţa în orele următoare.
Autorităţile locale din provincia Mahrah, situată pe coasta de sud-est a Yemenului, au sfătuit locuitorii să rămână în case şi să nu utilizeze reţeaua de electricitate şi telefonul mobil, a precizat ulterior aceeaşi agenţie.
Milioane de yemeniţi trăiesc în condiţii de sărăcie severă în special din cauza războiului, început în 2015, dintre guvernul susţinut de coaliţia sub conducere saudită şi rebelii Houthis, sprijiniţi de Iran.
În noiembrie 2015, circa 200 de persoane au fost rănite după ce insula Socotra a fost lovită de ciclonul Chapala.
În Sultanatul Oman, ţara vecină Yemenului, aflată pe malul Mării Arabiei, autorităţile au anunţat că au luat ”toate măsurile de precauţie necesare” pentru a face faţă ciclonului Mekunu. Spitalul Sultan Qabous din oraşul Salalah (sud) a fost evacuat. 

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Ministrul Transporturilor: „Contractul pentru încă un lot din secțiunea montană a Autostrăzii A8 intră în licitație”

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis joi spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului...
Ultima oră
Pe aceeași temă