Victorie românească la Cannes sau arta bate maneaua

Din fericire, weekendul trecut început atât de prost pentru românii care ţinuseră ba cu Lucian Bute, ba cu Mandinga s-a încheiat apoteotic cu o nouă victorie românească de proporţii la Cannes. Cristian Mungiu a primit premiul pentru scenariul creat de el pentru filmul „După dealuri”, iar cele două actriţe din rolurile principale ale aceluiaşi film, Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, şi-au împărţit premiul de interpretare.

Iată că, în mod surprinzător, cultura, şi nu maneaua, ne reprezintă cel mai bine peste hotare, asta deşi în ultimii ani s-a pus umărul  în mod sistematic la manelizarea României.

În discursul său de primire a premiului, regizorul şi scenaristul Cristian Mungiu a ţinut să le amintească tuturor că opera sa de artă a pornit de la un eveniment tragic cât se poate de real. „Îmi pare bine să mă aflu din nou aici. Nu ştiu când voi mai avea o ocazie ca asta, de aceea ţin să vă mulţumesc. Aş vrea însă să nu uităm un lucru important: că povestea e inspirată de întâmplări reale şi că există oameni care au suferit cu adevărat. Un film nu poate repara trecutul, dar putem încerca de acum încolo să facem o lume mai bună”, a spus regizorul român.

Adevăratul caz Tanacu

„După dealuri” porneşte de la mult mediatizatul caz Tanacu. În 2005, la o mânăstire dintr-un sat din judeţul Vaslui o tânără venită în vizită la o aspirantă la călugărie a fost supusă unui ritual de exorcizare în urma căruia şi-a găsit sfârşitul. Presa românească s-a isterizat imediat şi a început să arunce cu pietre în sistemul monahal românesc. Din fericire, a existat atunci o jurnalistă care nu s-a lăsat sedusă de latura tabloidă a tragediei, ci a mers la faţa locului pentru a face o anchetă serioasă. Este vorba de jurnalista de la BBC Tatiana Niculescu Bran, care a constatat că realitatea era cu totul alta decât cea prezentată în presă. Ea a descoperit atunci faptul că Irina Cornici, fata venită în vizită la prietena ei din orfelinat, Chiţa, a avut câteva crize serioase de nervi, motiv pentru care maicile au dus-o la spitalul din Vaslui. Acolo Irina Cornici a fost ţinută câteva zile, după care a fost externată.  Pentru că nu avea aparţinători, a fost trimisă tot la mânăstirea de la Tanacu, iar medicul care a tratat-o le-a spus maicilor ca, dacă va face o nouă criză, să fie imobilizată. Fata a făcut o nouă criză, a fost legată, după sfatul medicului, şi la căpătâiul ei preotul şi maicile au spus rugăciuni. Mai departe nu se mai ştie precis decât faptul că Irina Cornici a murit.  Se pare că, cel puţin în urma investigaţiei făcute de Tatiana Niculescu Bran, a fost vorba nu doar de practicile mânăstireşti, ci şi de o bâlbâială a sistemului sanitar, care s-a spălat pe mâini de pacienta  diagnosticată cu schizofrenie.

Filmul lui Cristian Mungiu însă nu este o radiografie jurnalistică a cazului Tanacu. Scenaristul Mun­giu a pornit de la tragedia reală, scriind însă propria poveste. „Scenariul meu nu este despre ce s-a întâmplat în 2005, iar personajele nu încarnează defel pe acel părinte şi pe acele maici. E o ficţiune în care am încercat în mod deliberat să nu ţin cont şi să mă îndepărtez de povestea reală. Mi-am însuşit însă spiritul cărţilor, am încercat, la rândul meu, să nu comentez, să nu judec şi să nu identific vinovaţi, ci să povestesc, adăugând întâmplări, incidente şi motivaţii care să confere poveştii acele sem­nifi­caţii în plus pe care întâmplarea din realitate mi se pare că nu le avea. A rămas o poveste despre vină, însă a devenit, deopotrivă, şi una despre alegeri şi despre diferite feluri de a înţelege iubirea; despre ce fac oamenii în numele convin­gerilor lor şi despre ce se întâmplă când religia este interpretată literal, despre indiferenţă şi despre intoleranţă, însă în primul rând este o poveste despre libertatea de a hotărî”, a declarat cineastul.

Actriţele

Interesant este că una dintre condiţiile de casting impuse de regizorul Cristian Mungiu a fost accentul moldovenesc. Cele două actriţe alese, debutante în cinema, sunt ambele din Iaşi.  Cristina Flutur este actriţă la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, unde a jucat o serie de roluri importante precum Nina Zarecinaia din „Pescăruşul”, în regia lui Andrei Şerban, având şi rol principal în impresionantul spectacol semnat de Andriy Zholdak, „Viaţa cu un idiot”.  Regizorul ucrainean şi-a chinuit la propriu în timpul repetiţiilor actorii, punându-i la tot felul de teste fizice extrem de grele.  S-au călit îmbrăcaţi sumar în zăpadă, au înotat iarna în lacul de la Ocna Sibiului şi au făcut tot soiul de exerciţii care le-a pus trupul la încercare.  În urma acelor teste au fost aleşi actorii, printre ei şi Cristina Flutur. Aşa se face că la premieră era plină pe tot corpul de vânătăi de parcă ar fi fost victima unui abuz domestic, şi nu o actriţă care a repetat pentru un spectacol.  Iată că puterea ei de îndurare a  antrenamentelor fizice dure de la „Viaţa cu un idiot” au pregătit-o pentru rolul Irinei Cornici, o victimă reală a abuzurilor de tot soiul. Privind acum în urmă, se pare că nimic nu a fost întâmplător în viaţa acestei minunate actriţe.

Pe Cristina Flutur Mungiu a ales-o după ce i-a văzut o fotografie pe net. Privirea blândă şi sinceră i-a asigurat o chemare la casting în urma căreia a primit rolul Alinei (echivalentul cinematografic al Irinei Cornici).

Cosmina Stratan, care a fost o vreme reporter TV, s-a prezentat pur şi simplu la casting. Ea a dat probă în absenţa regizorului, dar, privind apoi înregistrarea, Mungiu a fost impresionat de emoţia pe care reuşea să o transmită prin toţi porii această foarte tânără actriţă. Cum şi ea era din Iaşi, având deci accentul moldovenesc necesar, rolul surorii Voichiţa (Chiţa în realitate) a fost al ei. Deciziile inspirate de casting ale regizorului le-au adus actriţelor premiul de interpretare feminină pe Croazetă.   

Mult râvnitul trofeu Palme d’Or i-a revenit apreciatului regizor austriac Michael Haneke pentru pelicula „Amour”. Marele premiu i s-a acordat lui Matteo Garonne pentru filmul „Reality”. Premiul pentru scenografie i-a revenit lui Carlos Reygadas pentru „Post Tenebras Lux”. Preferatul juriului a fost filmul lui Ken Loach, „The Angels’ Share”. Mads Mikelsen a luat distincţia de cea mai bună interpretare masculină pentru excelenta sa prestaţie din filmul „Vânătoarea” de Thomas Vinterberg. Trofeul Palme d’Or pentru scurtmetraj a revenit filmului turcesc „Sessiz-Be Deng” de L. Rezan Esilbas, iar premiul de debut Caméra d’Or – regizorului Benh Zeitlin pentru „Beast of the Southern Wild”.

O victorie parţial românească o reprezintă şi premiul criticii, FIPRESCI, care anul acesta i-a fost acordat filmului „În ceaţă”, al ucraineanului Serghei Loznitsa, în care director de imagine a fost Oleg Mutu, iar unul dintre actorii din rolurile principale nimeni altul decât Vlad Ivanov, cel care se bucura acum câţiva ani la Cannes împreună cu Cristian Mungiu pentru Palme d’Or-ul primit de „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.