8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalVenezuela: Nicolas Maduro, susţinut de armată şi de Putin

Venezuela: Nicolas Maduro, susţinut de armată şi de Putin

Ministrul venezuelean al apărării, Vladimir Padrino, a apărut la o conferinţă de presă înconjurat de întregul comandament al armatei şi a denunţat ”lovitura de stat” a lui Juan Guaido. Anterior, opt generali care comandă principalele garnizoane l-au asigurat pe Maduro de ”loialitate şi subordonare deplină”, într-un mesaj difuzat de televiziunea de stat, la o zi după ce ample demonstraţii pro şi contra regimului preşedintelui Maduro au degenerat în confruntări între manifestanţi soldate cu cel puţin 16 morţi.

Ieşit în faţa susţinătorilor săi, Juan Guaido s-a autoproclamat preşedinte şi a depus un jurământ, preşedintele SUA, Donald Trump, recunoscându-l imediat ca fiind noul lider al Venezuelei, declaraţie după care Nicolas Maduro a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu SUA, replica Washingtonului fiind că el nu are autoritatea să ia o asemenea decizie pentru că, din punctul de vedere al SUA, el nu mai este preşedinte.

Maduro a primit în schimb sprijin în principal din partea Rusiei, Chinei şi Turciei, el având joi şi o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin. Conform uni comunicat al Kremlinului, acesta din urmă şi-a ”exprimat sprijinul faţă de guvernul legitim al Venezuelei în urma agravării crizei politice provocate din exterior”. Putin, care l-a primit pe Maduro la Moscova în decembrie, a afirmat în aceeaşi discuţie că ”distructiva ingerinţă externă încalcă grosolan normele acceptate ale dreptului internaţional”.

În acelaşi timp, într-o intervenţie în faţa Consiliului Permanent al Organizaţiei Statelor Americane (OAS), ce are sediul la Washington, secretarul american de stat Mike Pompeo le-a cerut forţelor de securitate venezuelene să apere ”integritatea personală” a ”preşedintelui” Juan Guaido şi i-a promis ”poporului” venezuelean un ajutor umanitar din partea SUA în valoare de 20 de milioane de dolari. Pompeo le-a cerut de asemenea statelor membre ale OSA să-l recunoască pe Guaido drept preşedinte ”legitim” al Venezuelei şi a cerut o reuniune a miniştrilor de externe ai statelor de pe continentul american pentru a lua decizii cu privire la Venezuela.

Dar statele de pe acest continent par divizate, numai 16 din cele 34 de ţări membre ale OSA exprimându-şi la această reuniune susţinerea faţă de Juan Guaido, printre ele numărându-se şi cele mai mari ţări din regiune, respectiv Argentina, Brazilia şi Canada.

Când Pompeo şi-a încheiat intervenţia, în sala unde s-a desfăşurat reuniunea OSA o femeie s-a ridicat cu o pancartă şi a strigat acuzând Statele Unite că au dat o ”lovitură de stat” în Venezuela. Femeia a fost evacuată din sală.

În Europa, în timp ce la Londra ministrul britanic de externe Jeremy Hunt a declarat că Nicolas Maduro ”nu este liderul legitim” al Venezuelei şi că Juan Guaido este ”persoana potrivită” care poate scoate această ţară din criză, la Bruxelles şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, şi-a manifestat sprijinul faţă de parlamentul venezuelean (Adunarea Naţională) ca instituţie ”aleasă în mod democratic”, fără să-l recunoască însă explicit pe Guaido ca preşedinte al Venezuelei.

”Ca principiu, nu recunoaştem guverne, ci ţări”, a declarat la conferinţa de presă zilnică a Comisiei Europene purtătoarea de cuvânt Maja Kocijancic.

Aflat în vizită în Panama, Papa Francisc a avut şi el o reacţie prin intermediul purtătorului său de cuvânt, afirmând că ”sprijină toate eforturile menite să evite noi suferinţe pentru poporul venezuelean”.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă