9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalVenezuela acuză Washingtonul de 'terorism economic'

Venezuela acuză Washingtonul de ‘terorism economic’

Guvernul venezuelean ‘denunţă în faţa comunităţii internaţionale o nouă şi gravă agresiune din partea administraţiei Trump prin decizii arbitrare de terorism economic împotriva populaţiei Venezuelei’, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe. Cu aceste noi sancţiuni, potrivit Caracasului, administraţia americană ‘mizează pe un eşec al dialogului politic’ între reprezentanţii guvernului şi opoziţiei ce are loc în Barbados cu medierea Norvegiei, deoarece ‘se teme de rezultatul’ posibil al acestor discuţii.

După contacte exploratorii între cele două tabere şi o primă întâlnire la mijlocul lunii mai la Oslo, discuţiile au fost reluate în Barbados pe 8 iulie. Executivul venezuelean, care se confruntă din aprilie cu un embargou american asupra petrolului, îşi reafirmă ‘angajamentul de neclintit de a ajunge la acorduri naţionale la diferite niveluri pentru a consolida democraţia şi garanta dreptul oamenilor de a trăi în pace’.

 
Preşedintele Donald Trump a ordonat îngheţarea totală a bunurilor guvernului lui Nicolas Maduro în Statele Unite, a anunţat luni Casa Albă, crescând astfel presiunea asupra liderului socialist pe care Washingtonul vrea să-l vadă plecat de la putere. Potrivit Wall Street Journal, acestea sunt primele măsuri ale unui embargou economic total impus de Washington împotriva Caracasului. Aceasta ar pune Venezuela la acelaşi nivel cu ţări precum Coreea de Nord, Iran, Siria şi Cuba. Statele Unite, urmate de aproximativ 50 de ţări, au fost primele care l-au recunoscut la începutul anului ca preşedinte interimar pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă