3.9 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăInternaționalUPDATE Consiliul de administraţie al TVR a votat încetarea mandatului Rodicăi Culcer....

UPDATE Consiliul de administraţie al TVR a votat încetarea mandatului Rodicăi Culcer. Concursul pentru şefia Ştirilor, anulat

UPDATE: TVR a anulat concursul deja demarat pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, pentru că etapa finală a competiţiei (interviul) – care ar fi trebuit să se desfăşoare joi – nu s-a putut ţine, spun reprezentanţi ai Televiziunii Publice, citaţi de Mediafax. „Concursul pentru postul de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport urmează a avea loc în perioada imediat următoare”, au precizat sursele.

Consiliul de Administraţie al TVR a votat încetarea mandatului prin care Rodica Culcer a fost delegată să conducă Ştirile TVR, însă unii membri ai CA, printre care şi Ada Meseşan, spun că reprezentanţii PSD în consiliu „au forţat un vot, care juridic şi legal este nul de drept”, relatează Mediafax.

„Astăzi s-a forţat un vot care, juridic şi legal, este nul de drept, în consecinţă votul politic forţat de către reprezentanţii PSD în CA al TVR nu poat fi aplicat. Atribuţiile CA nu cuprind dreptul de a rezilia contractul niciunui jurnalist şi fac apel la legea 41/ 94 (articolul 27). Acest aspect a fost susţinut atât de noi, cât şi de juristul Consiliului de Administraţie, dar reprezentanţii PSD din şedinţă au susţinut în mod isteric executarea ilegală a Rodicăi Culcer. Precizez faptul că şi preşedintele CA, Alexandru Lăzescu, a votat împotriva acestei propuneri a PSD şi a recunoscut că nu are o bază juridică această impunere a votului. În concluzie, astăzi, în loc să discutăm problemele reale ale TVR, respectiv măsurile de redresare ale instituţiei, având în vedere deficitul de 100 de milioane de euro, am asistat la un spectacol politic jenant, ruşinos, cu note isterice ale colegilor PSD din CA”, a declarat pentru MEDIAFAX Ada Meseşan.

Ea a precizat că, deşi situaţia Rodicăi Culcer nu era pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a CA, reprezentanţii PSD au propus încetarea mandatului delegării Rodicăi Culcer la conducerea Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR.

Ada Meseşan – propusă în CA al TVR de PDL – a precizat că Rodica Culcer a fost delegată să conducă Direcţia Emisiuni Informative şi Sport din TVR de conducerea executivă a Televiziunii Publice (în frunte cu Alexandru Lăzescu, n.r.), nu de Consiliul de Administraţie.

Ea a precizat că şase membri ai CA, inclusiv Alexandru Lăzescu, au votat împotriva încheierii mandatului Rodicăi Culcer la şefia Ştirilor TVR, în timp ce şapte membri CA, majoritatea PSD, au votat pentru.

 

Cele mai citite

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...

Seară regală pentru Corpul Diplomatic. Majestatea Sa Margareta a României: Țara noastră rămâne puternică/Țara noastră va rămâne fidelă alianțelor sale

Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit în Sala Tronului de la Palatul Regal marți, 10 decembrie 2024, seara anuală dedicată Corpului Diplomatic acreditat...
Ultima oră
Pe aceeași temă