19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalUngaria: Europa trebuie să repatrieze migranţii şi nu să îi accepte

Ungaria: Europa trebuie să repatrieze migranţii şi nu să îi accepte

Istvan Hollik a subliniat că Ungaria este ”îngrijorată” de evoluţiile recente din Italia, ale cărei porturi imediat după formarea unui guvern de stânga porturile au fost redeschise pentru a primi migranţi veniţi din Africa.

”Este evident că nouă din zece sunt migranţi economici”, a spus oficialul ungar, potrivit căruia propunerea convenită de Germania, Franţa, Italia şi Malta va determina ”milioane” de alţi migranţi să plece spre Europa.

Hollik a ţinut să precizeze că participarea Budapestei la redistribuirea obligatorie a migranţilor ajunşi în UE este exclusă şi că guvernul ungar va face tot posibilul pentru zădărnicirea introducerea unui sistem de cote obligatorii de migranţi.

Germania, Franţa, Italia şi Malta au ajuns luni, în La Valletta, la un acord prealabil privind înfiinţarea unui sistem de repartizare automată între state UE voluntare a migranţilor care debarcă pe ţărmurile italiene sau malteze.

Textul va fi supus aprobării tuturor statelor din Uniunea Europeană în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg din 8 octombrie.

Ideea de bază a acestui sistem este ca migranţii să fie redistribuiţi automat şi rapid între statele UE dispuse să-i primească. Chiar dacă se ştie deja că statele vor participa la noul mecanism doar pe bază de voluntariat şi că acesta se va referi doar la migranţi sosiţi pe mare, rămân câteva probleme de rezolvat.

Printre altele, va trebui să se stabilească dacă în selecţia persoanelor eligibile vor fi incluşi şi migranţii ‘economici’, care în mod normal nu au drept de azil, dar care constituie majoritatea celor sosiţi în Europa.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă