12.2 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăInternaționalUn tratat depășit de armele supersonice

Un tratat depășit de armele supersonice

Fără să aștepte confirmarea Washingtonului, Vladimir Putin a reunit sâmbătă Consiliul său de securitate națională pentru a prezenta decizia americană „iresponsabilă”  de a se retrage din FNI, ca și situația din Venezuela. Și a anunțat decizia de a ieși, la rândul său, din tratat.  Administrația Trump, susținută de aliații din NATO, a confirmat această decizie în cadrul unei reuniuni ministeriale a Alianței atlantice la Bruxelles, în decembrie 2018. Ultimele negocieri între diplomații americani și ruși, purtate la Geneva și apoi la Beijing, nu au înregistrat nici un progres și joi, 31 ianuarie, Andrea Thompson, subsecretar de stat cu controlul armamentelor, a confirmat decizia Washingtonului. Anunțul suspendării tratatului FNI survine după „cinci ani de schimburi dure între SUA și Rusia, prima acuzând a doua că violează tratatul”. La începutul lunii decembrie, de la Bruxelles, șeful diplomației americane, Mike Pompeo, i-a dat Rusiei un termen de 60 de zile, până la 2 februarie,  pentru a dezmembra noile sale rachete cu rază lungă de acțiune. „Rusia a pus în pericol securitatea SUA și nu mai putem fi împiedicați de un tratat pe care Rusia îl violează fără rușine”, a declarat vineri Pompeo, estimând că aceste „violări” reprezintă o amenințare pentru „milioane de europeni și de americani” și plasează armata americană în poziție defavorabilă. Oficialul american a asigurat că Washingtonul este pregătit să continue să discute cu Rusia „pe tema dezarmării pentru negocieri care ar întări securitatea SUA și a aliaților lor”, cu condiția ca rezultatele să poată fi „puse în practică și verificate”.

SUA caută o nouă strategie pentru relansarea tratatului, „dar numai dacă toate țările care au dezvoltat deja arme de acest tip doresc să limiteze numărul lor sau să le elimine”, precizează New York Times. Dar este vorba de o sarcină ambițioasă pentru că „ar cere Chinei, Indiei, Pakistanului, Iranului și Coreii de Nord să semneze același acord”.

William Burns, fost ambasador american la Moscova și președinte al Fondation Carnegie for International Peace, a afirmat la recentul Forum de la Davos că 2019 ar putea fi „anul decisiv pentru ordinea nucleară după criza din Cuba”. În opinia sa, ieșirea din tratatul FNI cuplată cu anunțul lui Donald Trump privind dezvoltarea de noi arme nucleare și dezbaterile asupra probabilului abandon al tratatului New START în următoarele luni ar putea antrena o destabilizare completă a echilibrelor strategice.

Dezvăluirea Avangard

Președintele rus a afirmat că Rusia se pregătește să amplaseze în 2019 o rachetă balistică intercontinentală numită Avangard, capabilă să zboare cu o viteză de 20 de ori mai mare decât cea a sunetului. Racheta, dacă va funcționa potrivit anunțului, schimbă datele pentru că nici un sistem de apărare nu poate intercepta  o ogivă care  zboară spre o țintă cu o viteză supersonică.  SUA acuză Rusia de violarea dispozițiilor FNI, un text bilateral vizând eliminarea tuturor rachetelor de croazieră și rachetelor balistice lansate de pe sol și având o rază de acțiune între 500 și 5.500 km. Or, potrivit Pentagonului și NATO, Moscova deține în arsenalul său racheta Novator 9M729 (sau SSC-8), care ar fi în măsură să lovească orașe europene. Moscova contestă, afirmând – fără probe – că raza acestui armament este limitată la 480 km. Eliberându-se de obligațiile clauzelor tratatului FNI, SUA își oferă, în principiu, mijloacele de a produce, la rândul lor, o nouă rachetă. Tratatul prevede, printre altele, o clauză de retragere de șase luni înaintea intrării în vigoare a deciziei și speranța aliaților europeni din NATO este că în acest timp scurt negocierile s-ar putea relua. Consiliul NATO-Rusia, în cadrul căruia negocierile au rămas zadarnice până acum, s-ar putea reuni în următoarele săptămâni. Rusia nu a făcut cunoscut încă dacă va participa.

Europenii și-au exprimat preocupările privind consecințele potențiale ale dispariției tratatului și șefa diplomației UE, Federica Mogherini, a declarat că „ceea ce nu dorim să vedem este ca Europa să nu redevină un câmp de bătălie sau un loc unde se confruntă alte superputeri, asta aparține unei istorii îndepărtate”.    

Cele mai citite

Ucis în bătaie de un subaltern după ce i-a refuzat criminalului să facă un schimb de tură

Un bărbat din judeţul Braşov a murit după ce a fost bătut crunt de către un coleg de serviciu care îi era subaltern, pe...

România învinge Cipru cu 3-0 în deplasare în Liga Națiunilor și conduce grupa din care face parte

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Ciprului cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe AEK Arena din Larnaca, în Grupa a...

Împușcat mortal la o partidă de vânătoare de către fiul unui cunoscut om de afaceri

Fiul unui cunoscut om de afaceri din Iași a împușcat mortal un paznic la o partidă de vânătoare de vulpi. Victima a murit la...
Ultima oră
Pe aceeași temă