10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn nou atentat în Franța. Un bărbat a intrat cu mașina în...

Un nou atentat în Franța. Un bărbat a intrat cu mașina în oamenii de pe trotuar

Un şofer a rănit uşor două persoane în noaptea de joi spre vineri la Nîmes, în sudul Franţei, încercând să lovească pietoni, iar numărul victimelor putea să fie mai mare dacă maşina nu s-ar fi oprit într-o barieră de securitate, informează AFP, citând surse concordante.

Vineri, în jurul orei 01:00 (23:00 GMT joi), potrivit martorilor, un bărbat de 32 de ani şi-a îndreptat în viteză maşina în direcţia a 50 de persoane, clienţi ai unui bar, care se aflau pe terasa din faţa localului.

Autoturismul său, un Peugeot alb, şi-a încheiat cursa într-o barieră de securitate, instalată de autorităţi înaintea unei mari sărbători populare la Nîmes legată de luptele cu tauri, care urmează să înceapă vineri.

Mai mulţi martori la incident, chestionaţi de AFP, au spus că l-au auzit pe şoferul autoturismului strigând ‘Allah akbar’. Dar el nu este cunoscut poliţiei pentru fapte de radicalizare, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Procurorul Republicii, Eric Maurel, s-a deplasat la faţa locului şi a explicat ulterior că şoferul a încercat să fugă, dar a fost reţinut şi luat la bătaie de mulţime.

Într-o stare de ‘relativă confuzie mentală’ în timpul arestării sale, el a fost spitalizat, a adăugat procurorul.

Autorităţile franceză au deschis în acest caz o anchetă pentru ‘tentativă de omor’, conform agenţiei de presă citate.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă