Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Un ministru francez solicită amânarea Black Friday

Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, le-a cerut miercuri companiilor din sectorul distribuţiei să amâne Black Friday-ul, care în Franța ar urma să aibă loc pe 27 noiembrie.

Share

Rl online 0 comentarii

18.11.2020 - 21:38

„Chiar este vinerea viitoare data potrivită pentru a organiza un Black Friday? Răspunsul meu este 'nu' ”, a spus Bruno Le Maire în timpul reuniunii periodice pentru întrebări adresate guvernului în Senat.

El le-a cerut agenţilor comerciali din sectorul distribuţiei, inclusiv celor din comerţul online, „să examineze toate posibilităţile pentru a decala această operaţiune care nu are sens în condiţiile actuale”.

Ministrul francez a recunoscut însă că guvernul nu are puterea de a decide asupra operaţiunilor promoţionale desfăşurate de actori privaţi, cum este şi cazul campaniei Black Friday, dar a insistat că va discuta cu aceştia pentru a-i convinge să dea dovadă de simţ al responsabilităţi.

Executivul francez urmează să anunţe în zilele următoare modalităţile de relaxare progresivă a restricţiilor antiepidemice impuse începând din 30 octombrie în cadrul celui de-al doilea lockdown instituit anul acesta.

Numeroşi parlamentari şi organizaţii profesionale cer ca micile magazine „neesenţiale” să-şi poată relua activitatea începând din 27 noiembrie, susţinând că odată cu Black Friday aceste activităţi comerciale sunt dezavantajate în faţa comerţului online.

 

Comentarii