Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

UE va restricţiona complet folosirea neonicotinoidelor

Statele membre ale Uniunii Europene au sprijinit vineri propunerea de extindere a interdicţiei parţiale de folosire a pesticidelor de tipul neonicotinoidelor, care sunt dăunătoare pentru albine, transmit DPA şi Reuters.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 27.04.2018 - 13:01

Cercetătorii susţin că numărul albinelor scade semnificativ din cauza folosirii neonicotinoidelor, sporind temerile privind un impact sever asupra furnizării de alimente la nivel global, deoarece albinele au un rol cheie în polenizarea multor culturi.

"Sănătatea albinelor rămâne un factor de importanţă majoră pentru mine deoarece provoacă îngrijorări legate de biodiversitate, producţia de alimente şi mediu", a afirmat comisarul european pentru siguranţa alimentară, Vytenis Andriukaitis.

Astfel, va fi interzisă complet utilizarea a trei substanţe active: imidacloprid, dezvoltat de Bayer CropScience, clothianidin, dezvoltat de Takeda Chemical Industries, şi thiamethoxam, dezvoltat de companiile Bayer şi Syngenta.

"Va fi interzisă în exterior folosirea acestor pesticide, iar utilizarea neonicotinoidelor va fi permisă numai în serele permanente unde nu ajung albinele", se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Reglementarea va intra în vigoare până la sfârşitul anului.

Anunţul CE vinde după ce luna trecută Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a confirmat că pesticidele sunt dăunătoare pentru albine, sprijinind astfel rezultatele unor studii contestate de industrie.

Folosirea neonicotinoidelor reprezintă un risc pentru populaţiile de albine sălbatice şi domestice. Există o variabilitate a concluziilor, din cauza unor factori cum ar fi speciile de albine, utilizarea intenţionată a pesticidelor şi ruta expunerii, a explicat Jose Tarazona, expert în pesticide la EFSA.

Potrivit acestuia, unele riscuri scăzute au fost identificate, dar riscurile generale estimate pentru cele trei tipuri de albine sunt confirmate.

Studiul a analizat cele trei tipuri de neonicotinoide - clothianidin, imidacloprid şi thiamethoxam - a căror utilizare a fost restricţionată în UE, în urma informaţiilor publicate de EFSA în 2013.

Printre cei care produc aceste pesticide se află giganţii Bayer şi Syngenta, care în urmă cu cinci ani au respins concluziile cercetărilor EFSA, apreciindu-le ca defectuoase.

Evaluarea EFSA va fi transmisă Comisiei Europene şi guvernelor UE, care vor decide restricţionarea suplimentară a folosirii neonicotinoidelor.

Un studiu realizat în Canada a ajuns la concluzia că albinele lucrătoare expuse la neonicotinoide au avut o durată de viaţă mai scurtă, iar coloniile aveau un risc mai mare de a rămâne fără regine.

În Europa, oamenii de ştiinţă au declarat că expunerea la culturi tratate cu neonicotinoide a afectat coloniile de albine domestice din două dintre cele trei ţări incluse în cercetare şi a redus succesul reproductiv al celor sălbatice din toate cele trei state.

Comentarii

loading...