6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalUE ar putea impune noi sancţiuni Venezuelei

UE ar putea impune noi sancţiuni Venezuelei

Şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, a subliniat într-un comunicat că regretă faptul că administraţia preşedintelui Nicolas Maduro a convocat alegerile prezidenţiale şi legislative din 20 mai fără un consens cu privire la “condiţiile unui proces electoral credibil”. Autorităţile le-au interzis celor mai populari doi lideri ai opoziţiei să participe la alegeri, iar principala coaliţie a opoziţiei din Venezuela va boicota votul.

“Uniunea Europeană va monitoriza îndeaproape procesul electoral şi evoluţiile asociate de la faţa locului şi este gata să reacţioneze cu măsurile adecvate la orice decizie sau acţiune care ar putea continua să submineze democraţia, statul de drept şi situaţia drepturilor omului în această ţară”, a precizat Mogherini, adăugând că la un scrutin corect ar trebui permisă participarea tuturor formaţiunilor.

UE a impus deja împotriva Venezuelei o serie de sancţiuni, inclusiv un embargo asupra armelor, blocarea de conturi şi interdicţii de călătorie pentru anumiţi oficiali, argumentând că regimul lui Maduro se face vinovat de încălcarea drepturilor omului şi subminarea democraţiei.

Ţara latino-americană se confruntă cu o criză economică şi socială care se traduce prin penurii de alimente şi medicamente care afectează milioane de oameni, hiperinflaţie şi lipsă de securitate, toate acestea ca urmare, susţin criticii, a politicilor disfuncţionale ale guvernului lui Maduro. Circa trei milioane de venezueleni au fugit din ţară. Preşedintele a denunţat un “război economic” lansat de opoziţie şi SUA.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă