23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalTusk ”nu este convins” de propunerile lui Johnson cu privire la Brexit

Tusk ”nu este convins” de propunerile lui Johnson cu privire la Brexit

”Noi rămânem deschişi, dar tot nu suntem convinşi”, a scris Tusk pe Twitter.

Preşedintele Consiliului a discutat, de asemenea, cu premierul irlandez Leo Varadkar, căruia i-a transmis că Uniunea Europeană UE ”susţine Irlanda deplin”.

Aceasta este prima reacţie a lui Tusk faţă de planul lui Johnson, dezvăluit miercuri, într-o încercare de a ajunge la un acord cu UE şi a evita un divorţ brutal la sfârşitul lunii.

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a apreciat miercuri că propunerea britanică conţine ”puncte problematice”.

Planul lui Boris Johnson prevede ca irlanda de Nord să părăsească Uniunea Vamală europeană, la fel ca restul Regatului Unit, dar ca provincia britanică să continue să aplice reglementările europene în domeniul circulaţiei bunurilor, inclusiv agroalimentare, prin crearea unei ”zone de reglementare” pe insula irlandeză, sub rezerva acordului Parlamentului şi Executivului nord-irlandeze.

Comisia Europeană (CE) a subliniat că Londrei îi revine să rezolve ”punctele problematice” semnalate de UE cu privire la proiectul briatnic. ”Rămâne treabă de făcut. Dar această treabă trebuie să fie făcută de către regatul Unit şi nu invers”, a declarat Natasha Bertaud pentru presă la Bruxelles.

Parlamentul European (PE) – care urmează să valideze un eventual acord – a respins de asemenea proiectul lui Johnson.

 

Cele mai citite

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă