Foto Arhiva

Turismul, o parte importantă în noul buget UE pentru perioada 2021-2027

O parte importantă din viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 va fi destinată sectorului turistic, care trebuie să facă faţă revoluţiei digitale, a declarat, joi, la Bucureşti, Elzbieta Bienkovska, comisar european pentru piaţa internă, IMM-uri și turism.

Share

Valentina Vlădoi 0 comentarii

Actualizat: 17.05.2018 - 11:33

"Suntem aproape să discutăm noul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 şi turismul va fi o parte importantă. Cred că din partea noastră, din partea Comisiei Europene, noi încercăm să promovăm sectorul turismului să treacă prin această revoluţie digitală. Iar cuvântul crucial este 'cooperarea' între instituţii europene, autorităţi naţionale şi locale şi industrie. Cu toţii trebuie să lucrăm împreună", a spus oficialul european.

Aceasta a amintit că, pe 11 aprilie, a fost lansat concursul "Capitala turismului inteligent", în cadrul căruia vor fi selectate două oraşe, în luna noiembrie.

"Există oportunităţi la nivel european prin autorităţile naţionale sau care vin direct de la Bruxelles. Lucrăm să creăm un cadru pentru sectorul turismului, pentru a crea joburi, pentru a fi inovativi şi să facem o dezvoltare durabilă. Important este să ne amintim şi să ne gândim la cei care locuiesc în locurile turistice şi care nu-şi mai doresc turişti, ceea ce devine o problemă când vorbim de conectarea vizitatorilor", a adăugat Bienkovska.

Ea a arătat că strategia de dezvoltare turistică a unei ţări trebuie să fie corelată şi cu celelalte strategii, precum cea industrială.

"Dacă vorbim de România, aceasta şi-a dublat cifra de vizitatori. Aş vrea să avem un sector turistic în toate documentele noastre, inclusiv în strategia industrială, apoi să abordăm acest sector în diverse legislaţii", a susţinut reprezentantul Comisiei Europene.

Potrivit acesteia, este nevoie de un efort în plus în Europa pentru a se crea produse şi joburi inovative.

"Trebuie să vedem oportunităţile în era digitală, în ceea ce priveşte IMM-urile. Foarte multe dintre ele sunt companii mici, care nu au departament juridic şi e dificil să vadă oportunităţile", a mai spus Bienkovska.

Comentarii

loading...