10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalTurcii arestează consuli americani fiindcă ar fi „râs de Islam” cu ocazia...

Turcii arestează consuli americani fiindcă ar fi „râs de Islam” cu ocazia Halloween-ului

Potrivit agenţiei, un bărbat şi o femeie care lucrează la Consulatul american de la Adana, în sudul Turciei, au fost plasaţi în arest preventiv pentru a fi interogaţi de poliţie miercuri, iar apoi au fost eliberaţi, mai notează News.ro.

Arestarea lor intervine în urma publicării pe reţele de socializare a unei înregistrări video în care cele două persoane apar ironizând apa de ”zamzam”, luată de la Meca şi considerată miraculoasă de către musulmani, în timpul Halloween-ului.

În această înregistrare video, bărbatul, care poartă o haină lungă albă şi un chipiu, ridică un pahar ce pare plin cu o băutură alcoolică şi spune ”beţi şi asta”.

Citând biroul procurorului general de la Adana, DHA scrie că, după publicarea acestor imagini, a fost deschisă o anchetă cu privire la ”denigrarea valorilor religioase”.

Biroul procurorului adaugă că persoanele care apar în acest video, doi ”angajaţi ai Consulatului Statelor Unite la Adana”, în vârstă de 30 şi 38 de ani, au fost interogate şi eliberate.

Plasarea în arest preventiv a celor două persoame intervine în contextul în care relaţiile dintre Ankara şi Washington traversează o fază delicată, din cauza unei ofensive lansate de Turcia în Siria împotriva unei miliţii kurde susţinute de Statele Unite.

Arestarea mai multor turci care lucrează la reprezentanţe diplomatice americane în Turcia, în ultimii ani, a tensionat deja relaţiilor turco-americane.

Cazul unui angajat al Consilatului Statelor Unite de la Istanbul Metin Topuz, aflat în detenţie provizorie din 2017, cristalizează aceste tensiuni. Acuzat de autorităţile turce de ”spionaj” şi ”tentativă de răstrunare a Guvernului”, el riscă închisoarea pe viaţă.

În ianuarie, un tribunal turc a eliberat sub contro, judiciar un turc care lucra la Consulatul Statelor unute de la Adana, Hamza Ulucay, după aproape doi ani de detenţie preventivă.

Cele mai citite

Se deschide cel mai mare mall din Capitală. Se fac angajări

Se pregătește deschiderea celui mai mare mall din Capitală și vor fi angajați sute de oameni. Militari Shopping se va transforma în cel mai...

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă