10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalTurcia: Zeci de persoane arestate pentru presupuse legături teroriste

Turcia: Zeci de persoane arestate pentru presupuse legături teroriste

În Turcia, cu ocazia sărbătorii Nevruz au loc de obicei demonstraţii pentru apărarea drepturilor minorităţii kurde.

Printre cei arestaţi se află zece oficiali ai Partidului Democratic al Poporului (HDP, pro-kurd) şi un jurnalist de la o publicaţie kurdă.

Membri importanţi ai conducerii HDP se află deja în arest. Guvernul de la Ankara acuză acest partid de legături cu rebelii PKK, lucru negat însă de HDP.

Sărbătoarea Nevruz este marcată de peste 3.000 de ani în Balcani, bazinul Mării Negre, Caucaz, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.

Site-ul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) aminteşte faptul că celebrarea acestei zile urmează străvechiul Drum al Mătăsii, care lega Extremul Orient de Europa, fiind astfel marcată în ţări precum Afganistan, Azerbaidjan, India, Iran, Irak, Kazahstan, Kârgâzstan, Pakistan, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan şi Uzbekistan. Grafia diferă, însă, de la o ţară la alta, sărbătoarea fiind cunoscută şi ca Nowruz, Novruz, Navruz, Nooruz sau Nauryz.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...
Ultima oră
Pe aceeași temă