11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalTurcia: S-a reluat procesul unui pastor american acuzat de 'terorism'

Turcia: S-a reluat procesul unui pastor american acuzat de ‘terorism’

Andrew Brunson a fost arestat în octombrie 2016 la Izmir, unde locuia de două decenii şi conducea o mică biserică protestantă.

El riscă până la 35 de ani de închisoare pentru spionaj în scopuri politice sau militare.

Autorităţile turce îl acuză că a acţionat în contul reţelei predicatorului Fethullah Gülen – căruia Ankara îi impută responsabilitatea puciului eşuat din iulie 2016 -, precum şi al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), ambele organizaţii considerate teroriste de Ankara.

Potrivit corespondentului AFP, în sala de tribunal erau prezenţi luni însărcinatul cu afaceri al SUA, Philip Kosnett, şi vicepreşedinta Comisiei americane pentru libertatea religioasă internaţională, Sandra Jolley, semn că acest caz este urmărit îndeaproape de Washington.

Luna trecută, în deschiderea procesului, pastorul american a respins toate acuzaţiile care i se aduc, după care a izbucnit în lacrimi. ‘Nu am făcut nimic împotriva Turciei. Dimpotrivă, iubesc Turcia, mă rog pentru ea de 25 de ani’, a declarat el.

Cazul a reaprins tensiunile între Turcia şi SUA, doi aliaţi în cadrul NATO ale căror relaţii traversează turbulenţe în ultimii doi ani, mai ales din cauza dezacordurilor legate de Siria.

După plasarea în detenţie a pastorului, Donald Trump a scris pe Twitter că nu există ‘niciun motiv’ ca pastorul să fie urmărit în justiţie.

Ministrul turc de externe, Mevlüt Cavusoglu, a apărat duminică legitimitatea procesului. ‘Ei spun că guvernul nostru ar trebui să-l elibereze. Dar ţine asta de resortul meu? Este o decizie care aparţine justiţiei’, a declarat Cavusoglu într-un interviu pentru postul CNN-Türk.

În septembrie 2017, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a evocat ideea schimbării pastorului Brunson contra predicatorului Gülen, care trăieşte în exil în Statele Unite, o ofertă respinsă de Washington.

Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...
Ultima oră
Pe aceeași temă