16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrupe americane din Germania vor fi mutate în Polonia, afirmă președintele Trump

Trupe americane din Germania vor fi mutate în Polonia, afirmă președintele Trump

Președintele Donald Trump a făcut acest anunț miercuri, 24 iunie, în contextul primirii, la Casa Albă, a preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda.

Discuția cu președintele Poloniei a fost astfel sintetizată de președintele Trump:

“Ne-au întrebat dacă vom trimite suplimentar soldaţi. Probabil vom pleca din Germania în Polonia”.

La rândul lui, președintele Poloniei a precizat că i-a cerut preşedintelui Trump să nu retragă trupele americane din Europa, pentru a putea asigura securitatea țărilor europene membre NATO.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă