5.5 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăInternaționalTrump relansează „războiul stelelor“?

Trump relansează „războiul stelelor“?

Apărarea Statelor Unite și a aliaților „din spațiu“, iată noul obiectiv al președintelui Trump din cadrul noii strategii de apărare antirachetă, „Missile Defense Review“, unul din scopuri fiind dezvoltarea unui sistem antirachetă care ar intercepta rachetele imediat după lansare, sau dacă sunt în traiectorie, printr-o constelație de interceptori instalați în spațiu.

„Cred că spațiul este cheia următoarei etape a apărării antirachetă“, a declarat presei un membru al Administrației Trump înaintea publicării documentului distribuit media. „Căutăm să punem la punct captatori în spațiu pentru a ne ajuta să obținem o alertă precoce, o urmărire și o identificare a rachetelor chiar de la lansarea lor. Proiectul, așteptat de un an, reprezintă prezentarea pentru prima oară în mod oficial a doctrinei americane de apărare antirachetă și cea mai importantă evoluție în domeniu de la proiectul IDS (Initiative Defense System), cunoscut ca „războiul stelelor“, inițiat și dezvoltat în perioada Administrației președintelui Ronald Reagan, în epoca Războiului Rece. Acel proiect viza protejarea SUA contra unei lovituri nucleare strategice, de rachete balistice intercontinentale și de rachete balistice lansate de pe submarine, totul cu ajutorul unui „scut spațial“. A fost oprit, considerat a fi de -nerealizat în pofida -fondurilor investite și a ambițiilor Administrației -Reagan la sfârșitul -Războiului -Rece.

Sistemul sofisticat de apărare american este înainte de toate destinat să răspundă amenințărilor reprezentate de noile armamente ruse și chineze, în special noile rachete supersonice ce se pot deplasa cu o viteză de 5.000 km/oră, dar și față de pericolul reprezentat, cel puțin pentru Washing-ton, de rachetele balistice iraniene și cele intercontinentale nord-coreene. Aceste patru țări sunt ținta unui alt proiect dezvăluit de Administrația Trump la începutul anului 2018, care prevede dezvoltarea de noi arme nucleare de slabă intensitate pentru întărirea capacităților americane de disuasiune (descurajare).

Potrivit Washington Post, „răspunsul Administrației Trump (la reînarmarea rusă și chineză) este apelarea la noi investiții urgente în tehnologiile de apărare antirachetă, din care unele au fost promovate de Pentagon în perioada Războiului Rece, dar abandonate după prăbușirea URSS“. Publicația adaugă că în anii 1990 și 2000, Pentagonul s-a concentrat pe construcția de interceptoare pentru doborârea rachetelor „statelor fără lege“. Acum, totul se extinde, atât în termeni de tehnologie cât și de misiuni.

 

Apărare din spațiu

SUA au în vedere un nou sistem de interceptare în spațiu, cu o dronă de tip nou care va fi echipată cu rachete care vor rămâne permanent pe orbită pentru a distruge o rachetă -supersonică ostilă la apogeul ei în spațiu. Potrivit documentului Pentagonului, Coreea de Nord „continuă să reprezinte o amenințare extraordinară și SUA trebuie să rămână vigilente“, iar Iranul deține „cea mai importantă forță de rachete din Orientul Mijlociu“.

În ultimele luni, Occidentul și blocul rusesc chinez au recurs la importante demonstrații de forță. Ambele tabere au efectuat cele mai importante exerciții militare din istoria lor de după Războiul Rece. O confruntare care se extinde până la domeniul nuclear odată cu voința Washingtonului de a se retrage dintr-un acord de ne-proliferare a armelor nucleare semnat în 1987 cu Rusia. Dar, președintele Trump dorește să facă din spațiu adevărata prioritate a armatei. În august trecut, Trump a promovat déjà proiectul unei armate americane a spațiului, a „șasea ramură“ a armatei. Potrivit experților, revenirea marilor programe armamente strategice, în special ruse, ne aflăm în prezent în logica confruntării strategiilor. Scopul Washingtonului este de a demonstra că are o tehnologie implicând posibilitatea de a se proteja contra revoluțiilor tehnologiilor adverse.

Washington Post precizea-ză că Pentagonul va încuraja partenerii europeni și din NATO în general să-și modernizeze armamentele pentru a putea funcționa în mod complementar cu cele ale americanilor. Proiectul prezentat de Donald Trump trebuie aprobat de Congres, unde tema apărării antirachetă câștigă din ce în ce mai mult din cauza contextului internațional.

Cele mai citite

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă