7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrump recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Ambasadele SUA, în alertă

Trump recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Ambasadele SUA, în alertă

Din 1995 președinții americani tot promit această „mișcare“ – ce presupune și mutarea ambasadei la Ierusalim, de la Tel Aviv, unde sunt toate ambasadele – care însă nu s-a materializat.

Intrase într-un fel de „normalitate“ ca, odată ajunși președinți, aceștia să semneze amânarea mutării ambasadei, din cauza valului de proteste din lumea arabă.

 Pentru „deblocarea“ procesului de pace

 Este posibil ca și Donald Trump să semneze, încă o dată, amânarea cu șase luni a mutării ambasadei, dar recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, deși palestinienii, de-a lungul anilor de negocieri pentru declararea statului, au insistat ca Ierusalimul de Est să le fie capitală.

Donald Trump s-a consultat deja telefonic cu liderii lumii și cu aliații din Orientul Mijlociu, iar demersurile făcute de Administrație și de Pentagon demonstrează hotărârea președintelui în sensul recunoașterii Ierusalimului drept capitală a Israelului, susținând că numai astfel există o șansă pentru procesul de pace israeliano-palestinian, blocat de zeci de ani în două puncte: Ierusalimul de Est, anexat de Israel în 1967 – capitala viitorului stat Palestina, și dreptul la reîntoarcere al refugiaților palestinieni.

În prealabil, Pentagonul a suplimentat ambasadele SUA din Orientul Mijlociu cu pușcași marini, iar Departamentul de Stat a emis avertismente de călătorie pentru Ierusalimul de Est și Cisiordania, deoarece s-au anunțat demonstrații masive ale palestinienilor. Pentru personalul diplomatic american este interzisă deplasarea în aceste două zone fără acceptul Departamentului de Stat, iar dacă este absolut necesar, numai cu măsuri sporite de protecție.

Germania și Franța și-au avertizat, de asemenea, cetățenii să evite călătoriile în zonă. În cursul unui dialog telefonic ce a avut loc marți, președintele palestinian, Mahmoud Abbas, l-a avertizat pe Donald Trump în privința „consecințelor periculoase ale unei asemenea decizii asupra procesului de pace, securității și stabilității în regiune și în lume“.

 Țările musulmane avertizează cu „consecințe grave“

 Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, aliatul Wa-shingtonului, a anunțat că Riadul se opune public unui asemenea demers al lui Donald Trump, însă a adăugat că acest lucru nu va afecta relațiile Coroanei cu SUA și cu Israelul și nici nu va afecta interesele americane în zonă.

Iordania, un alt aliat al SUA și având acord de pace cu Israelul, care este custodele locurilor sfinte musulmane de la Ierusalim, a avertizat că acest demers poate avea „consecințe grave“. Regele Abdullah s-a întâlnit cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru a se consulta în acest sens.

„Ierusalimul este o linie roșie pentru musulmani“, a atenționat liderul turc. În calitate de președinte în exercițiu al Organizației Cooperării Islamice, el a precizat că un summit al celor 57 de țări membre va fi organizat „în cinci sau zece zile“, dacă Washingtonul recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, pentru a lua „măsuri adecvate“.

Israelul consideră Orașul Sfânt drept capitala sa „eternă și reunificată“, dar palestinienii spun că Ierusalimul de Est trebuie să fie capitala statului la care ei aspiră. Comunitatea -internațională nu a recunoscut niciodată Ierusalimul drept capitală a Israelului și nici anexarea părții sale estice în 1967 de către -Israel. 

 » În cursul unui dialog telefonic ce a avut loc marți, președintele palestinian, Mahmoud Abbas, l-a avertizat pe Donald Trump în privința „consecințelor periculoase ale unei asemenea decizii asupra procesului de pace, securității și stabilității în regiune și în lume“.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă