Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Trump l-a lăsat fără secrete pe fostul șef al CIA

Trump a revocat accesul la informaţiile clasificate drept secret de apărare al fostului şef al CIA John Brennan, fost consilier apropiat al preşedintelui democrat Barack Obama și critic vehement al lui Trump.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 15.08.2018 - 23:00

Preşedintele american Donald Trump a revocat accesul la informaţiile clasificate drept secret de apărare al fostului şef al CIA John Brennan, un fost consilier apropiat al preşedintelui democrat Barack Obama care l-a criticat frecvent pe miliardarul republican, a anunţat miercuri Casa Albă, relatează AFP.

Această autorizare, a cărei revocare a fost anunţată de purtătoarea de cuvânt Sarah Sanders, le dă înalţilor responsabili care beneficiază de ea acces la informaţii sensibile şi confidenţiale, chiar şi după încheierea mandatului.

Sarah Sanders a dat citire unui comunicat al lui Donald Trump, în care liderul de la Casa Albă şi-a justificat decizia prin "riscurile care decurg din conduita şi comportamentul imprevizibile" ale lui John Brennan.

"Istoric, foştii şefi ai serviciilor de informaţii şi ai agenţiilor de securitate erau autorizaţi să păstreze acces la informaţii clasificate drept secret de apărare", a reamintit textul, subliniind că această tradiţie este acum revizuită.

Fost şef al CIA în post între 2013 şi 2017, John Brennan rămâne una dintre vocile respectate pe eşichierul politic american, arătându-se în acelaşi timp puţin zgârcit cu criticile la adresa lui Trump.

Luna trecută, el l-a înfierat pe locatarul de la Casa Albă după întâlnirea de la Helsinki cu omologul său rus Vladimir Putin, în cursul căreia miliardarul american a adoptat o postură judecată drept prea conciliantă faţă de "stăpânul" de la Kremlin, comentează AFP.

Brennan a caracterizat "prestaţia" lui Donald Trump la Helsinki drept "nimic mai puţin decât un act de trădare". "Nu numai declaraţiile lui Trump au fost imbecile, el este total în mâinile ruşilor", a postat el pe Twitter.

John Brennan a afirmat, de asemenea, în mai multe rânduri, realitatea ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale din 2016, respingând îndoielile avansate de Trump în chestiune.

Comentarii

loading...