16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrump, furios la adresa Ford și General Motors: "Începeți producția ventilatoarelor"

Trump, furios la adresa Ford și General Motors: “Începeți producția ventilatoarelor”

”General Motors TREBUIE să-şi deschidă imediat uzina Lordstown, din Ohio, abandonată prosteşte, sau o altă uzină, şi să înceapă să facă VENTILATOARE, ACUM !!!!!! FORD, începeţi VENTILATOARE, REPEDE!!!!!!”, a scris Trump pe contul său de Twitter.

La puţin timp după această postare a preşedintelui în urmă cu câteva ore, GM şi Ventec Life Systems, producător de dispozitive medicale, au anunţat un acord pentru fabricarea de ventilatoare la uzina General Motors din Kokomo, Indiana (Midwest). Primele aparate, aprobate de Agenţia Federală a Medicamentului (FDA), vor fi livrate începând cu luna aprilie, au spus cele două companii într-o declaraţie comună.

Tweetul lui Trump de vineri contrastează cu declaraţiile sale de joi seara de pe Fox News, unde a minimalizat nevoia de ventilatoare artificiale, remarcă AFP, care citează declaraţia acestuia: “Nu cred că este nevoie de 40.000 sau 30.000 de respiratoare”.

Vineri, preşedintele a promis că va da “numele şi numerele” aparatelor achiziţionate de guvernul federal “mai târziu în cursul zilei!”.

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă