13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrum și Putin, mai prieteni ca niciodată

Trum și Putin, mai prieteni ca niciodată

Suntem gata să-l invităm pe preşedintele Trump la Moscova, el are această invitaţie, i-am vorbit despre ea. Eu sunt pregătit să mă duc la Washington’, a declarat Putin într-o conferinţă de presă la Johannesburg în cadrul summitului Brics (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud).

‘Dar, repet din nou, (numai) dacă vor fi create acolo condiţii corespunzătoare de lucru’ (în SUA), a avertizat preşedintele rus. Aceste întâlniri cu Donald Trump sunt ‘utile’, a mai adăugat el.

Între altele, Vladimir Putin l-a elogiat pe omologul său american: ‘Marea calitate a preşedintelui Trump este că el încearcă să-şi îndeplinească promisiunile făcute alegătorilor americani’.

La 16 iulie la Helsinki, preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, au afişat o rară unitate în cursul conferinţei lor de presă comune, în special în privinţa interferenţei Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, acuzaţii respinse de Moscova.

Acest prim summit, mult aşteptat, a provocat o furtună în SUA, unde declaraţiile preşedintelui american au fost considerate prea conciliante faţă de omologul său rus.

Iniţial anunţat pentru toamnă la Washington, viitorul summit Trump-Putin ar putea avea loc ‘anul viitor’, a anunţat miercuri Casa Albă.

Motivul invocat: ancheta privind ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale din 2016 în SUA şi suspiciunea de complicitate între echipa de campanie a candidatului Donald Trump şi Kremlin – anchetă calificată drept o ‘vânătoare de vrăjitoare’ de către Casa Albă – trebuie mai întâi să fie încheiată pentru a nu afecta discuţiile.

Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă