Printre cei reţinuţi sunt şi şase medici, inclusiv medicul personal al lui Navalnîi, Anastasia Vasilieva.
Medicii veniţi la Pokrov doreau mai multe informaţii despre starea de sănătate a principalului opozant al Kremlinului, mai ales după ce acesta a acuzat dureri de spate şi la picioare.
„Trebuie să-l ducem la spital, la o clinică specializată. Din ce ştim, are febră şi tuşeşte. Ce trebuie să facem acum? Trebuie să-i facem un computer tomograf la plămâni pentru că, Doamne fereşte, s-ar fi putut infecta cu coronavirus în închisoare. Acest lucru este posibil”, spune Anastasia Vasilieva, medicul personal al lui Navalnîi.
Luni, într-o postare pe Instagram, Navalnîi a spus că trei din cele 15 persoane din camera sa au fost diagnosticate cu tuberculoză.
Iar acum o săptămână, disidentul a anunţat că intră în greva foamei din cauza actelor de tortură la care este supus şi lipsei de îngrijiri medicale.
Anterior, disidentul rus a transmis că nu este lăsat să se odihnească, fiind trezit din somn de opt ori pe noapte de un paznic al penitenciarului.
SUA se implică din nou în cazul Navalnîi
Preşedinţia Statelor Unite a exprimat îngrijorare, miercuri seară, în legătură cu informaţiile privind deteriorarea stării de sănătate a disidentului rus Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie, informează agenţia Reuters.
„Suntem îngrijoraţi de informaţiile privind deteriorarea stării de sănătate a domnului Navalnîi. Îndemnăm autorităţile ruse să ia toate măsurile necesare pentru a-i oferi siguranţă”, a declarat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
„Atât timp cât se află în închisoare, Guvernul rus este responsabil de sănătatea şi bunăstarea lui”, a subliniat Jens Psaki.
Avocaţii lui Aleksei Navalnîi au comunicat că disidentul rus a fost transferat într-o secţie pentru deţinuţi bolnavi, din cauza unor probleme respiratorii. Aleksei Navalnîi a anunţat că a avut febră, precizând că alţi deţinuţi sunt bolnavi de tuberculoză.
Potrivit publicaţiei Izvestia, citată de cotidianul britanic The Guardian, Aleksei Navalnîi a fost testat şi pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.
Aleksei Navalnîi se află în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova. O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.