10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalTheresa May, vizită în China pentru consolidarea relațiilor economice

Theresa May, vizită în China pentru consolidarea relațiilor economice

Theresa May şi-a început vizita în marele oraş industrial Wuhan (centru) şi va rămâne în ţara asiatică până vineri. O vizită menită să aprofundeze noua “vârstă de aur” a relaţiilor chino-britanice, potrivit Ministerului chinez de Externe.

În cursul zilei de miercuri, prim-ministrul britanic se va deplasa la Beijing unde se va întâlni cu omologul său chinez, Li Keqiang.

Joi va fi primită de preşedintele Xi Jinping, pentru ca vizita să se încheie vineri în metropola Shanghai (est).

Vizita efectuată de Theresa May în China are loc într-un moment în care ieşirea ţării din Uniunea Europeană (UE) este tema centrală a actualităţii în Marea Britanie.

Camera Lorzilor, Camera superioară a parlamentului britanic, a demarat marţi examinarea unui proiect de lege privind retragerea din UE, un text crucial care va genera dezbateri aprinse.

Pe de altă parte, guvernul May se află pus în dificultate în urmă apariţiei în presă a unui raport intern legat de Brexit. Potrivit acestui document, economia britanică va avea de suferit după ieşirea din UE, prevăzută pentru martie 2019, indiferent de tipul de acord încheiat.

Premierul britanic a sosit în China însoţită de soţul său, Philip May, şi de reprezentanţi a circa 50 de întreprinderi şi organizaţii. Potrivit cabinetului său, este cea mai mare delegaţie trimisă vreodată în vizită oficială în străinătate.

În cursul vizitei, Theresa May va discuta şi alte subiecte, ca schimbările climatice şi Coreea de Nord.

La rândul său, China speră să obţină sprijinul Marii Britanii pentru iniţiativa sa “Noul Drum al Mătăsii”, un uriaş proiect de investiţii în infrastructură, mai ales în Asia, Africa, Orientul Mijlociu şi în Europa.

La fel ca multe ţări europene, guvernul britanic s-a arătat până în prezent rezervat în privinţa acestui dosar. Purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a apreciat că ideea este promiţătoare, subliniind însă că este “vital” ca aceasta “să respecte normele internaţionale”.

Cele mai citite

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...
Ultima oră
Pe aceeași temă