7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalTheresa May a anunțat data la care Marea Britanie va părăsi UE

Theresa May a anunțat data la care Marea Britanie va părăsi UE

”Politica guvernului este aceea că părăsim Uniunea Europeană pe 29 martie. Dar UE va extinde articolul 50 numai dacă în realitate este clar că există un plan care să se îndrepte către convenirea unui acord”, a declarat May în parlamentul britanic, a doua zi după respingerea masivă de marţi seara din Camera Comunelor a acordului negociat de guvernul său cu Bruxelles.

Ea a adăugat că sprijinul pentru guvernul său cu ocazia supunerii la vot, miercuri seară, a moţiunii de cenzură depuse de opoziţia laburistă îi va permite Regatului Unit să găsească o cale către Brexit.

Comisia Europeană a precizat miercuri că liderii Uniunii Europene ar putea decide să extindă termenul de 29 martie pentru ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar în cazul în care Londra furnizează un motiv valid pentru o astfel de cerere.

“Marea Britanie nu a solicitat o prelungire. Dacă va exista o cerere de prelungire din partea Marii Britanii în care să fie prezentate motivele unei astfel de prelungiri, va trebui ca UE27 să ia o decizie în unanimitate”, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Acelaşi purtător de cuvânt, citat de agenţia EFE, a precizat că UE nu va renegocia acordul convenit cu Londra şi respins marţi de Camera Comunelor.

Totuşi, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a evocat miercuri în Parlamentul European posibilitatea renegocierii declaraţiei politice privind viitoarea relaţie dintre UE şi Regatul Unit. Potrivit lui Barnier, Consiliului European (ce reuneşte şefii de stat sau de guvern din ţările UE) ”mereu a spus că dacă Regatul Unit îşi schimbă în viitor liniile roşii şi ia decizia de a avea ambiţia să meargă dincolo de un simplu acord de liber schimb, atunci UE va fi pregătită imediat să ia în calcul această evoluţie şi să dea un răspuns favorabil”, a declarat negociatorul-şef al UE.

Întrebat despre declaraţia lui Barnier, Margaritis Schinas a refuzat să comenteze declaraţiile politice date în ultimele ore.

Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă