Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

Thailanda se oferă să găzduiască summitul Trump-Kim

Thailanda s-a declarat pregătită marţi să fie gazda mult aşteptatului summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un, care ar putea avea loc în iunie, informează France Presse.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 24.04.2018 - 13:32

''Thailanda este gata să faciliteze şi să găzduiască discuţiile'', a declarat ministrul de externe thailandez Don Pramudwinai într-o conferinţă de presă.

Această ţară din Asia de Sud-Est - aliată istorică a SUA şi care întreţine de asemenea relaţii diplomatice cu Coreea de Nord - nu a primit cu toate acestea o cerere în acest sens, a precizat ministrul.

Contactată de AFP, ambasada americană din Bangkok, cea mai importantă din regiune, a refuzat să comenteze respectiva declaraţie.

Anterior, Donald Trump a indicat că cinci locuri sunt examinate pentru summitul prevăzut 'probabil la începutul lunii iunie', dar fără să ofere alte precizări.

Nr. 2 al juntei thailandeze, Prawit Wongsuwon, se află în prezent în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu ministrul apărării James Mattis şi cu înalţi responsabili din domeniul securităţii interne, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Apărării thailandez, Kongcheep Tantravanich.

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un va face un gest istoric vineri deplasându-se pentru prima oară în Sud pentru un summit cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, care are drept scop concretizarea speranţelor de pace între cei doi vecini.

Soarta arsenalului nuclear al Phenianului urmează să se afle în centrul discuţiilor între cei doi conducători, care ar putea aborda de asemenea problema unui tratat de pace pentru a pune capăt în mod oficial războiului din anii 1950-1953.

După luni de tensiuni intense, o spectaculoasă încălzire a început în peninsulă de când Kim Jong-Un a anunţat la 1 ianuarie, spre surprinderea tuturor, că ţara sa va participa la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang, în Coreea de Sud.

Sâmbătă, el a anunţat un moratoriu privind testele nucleare şi tirurile cu rachete balistice cu rază lungă de acţiune nord-coreene, afirmând că obiectivele au fost atinse.

Comentarii

loading...