15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalTest PCR negativ, necesar la tranzitarea Turciei

Test PCR negativ, necesar la tranzitarea Turciei

O măsură similară fusese deja anunţată pentru persoanele care doresc să călătorească în Turcia.

Potrivit MAE, autorităţile din Republica Turcia au transmis noi informaţii referitoare la regimul aplicabil procedurii de tranzit.

„Astfel, începând cu data de 29 decembrie 2020, ora locală 21:00, toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care vor tranzita teritoriul Republicii Turcia pe cale aeriană, rutieră, feroviară sau navală, au obligaţia de a prezenta la îmbarcarea în aeronavă (în cazul persoanelor care călătoresc pe cale aeriană), respectiv la intrarea pe teritoriul Republicii Turcia (pentru persoanele care călătoresc pe cale rutieră, feroviară şi navală) un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. Sunt exceptaţi de la această nouă măsură numai copiii cu vârste de sub 6 ani”, a arătat MAE.

Toate celelalte măsuri comunicate anterior rămân în vigoare.

Anterior, MAE a transmis că, din 28 decembrie, persoanele care sosesc pe cale aeriană sunt obligate să prezinte un test PCR negativ la COVID-19, făcut cu maximum 72 de ore înainte, la intrarea în Turcia. De asemenea, din 30 decembrie, persoanele care sosesc în Turcia pe cale rutieră, feroviară şi maritimă au aceeaşi obligaţie. “Singurele persoane exceptate de la măsura prezentării unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul Turciei, sunt copiii minori, cu vârsta sub 6 ani”, arăta MAE.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...
Ultima oră
Pe aceeași temă