Teo Trandafir afirmă, într-o scrisoare deschisă, că este „bucuroasă” că a revenit acasă şi ca va putea petrece Paştele cu familia. Totodată, fosta vedetă de televiziune şi-a exprimat recunoştinţa faţă de cei care au sprijinit-o în perioada în care a fost internată în clinica austriacă AKH, relatează Mediafax.
„Vă scriu pentru că vreau să vă mulţumesc tuturor pentru căldura pe care mi-aţi transmis-o în toată perioada în care am stat la Viena şi să vă doresc sărbători fericite. Sunt tare bucuroasă că am revenit acasă şi că voi putea petrece sărbătorile de Paşte lângă Maia mea, lângă prieteni şi rude. Tuturor celor care sărbătoresc Învierea Domnului, le doresc să aibă parte, în această perioadă, de multă tihnă, linişte şi belşug”, a scris Teo Trandafir în scrisoare.
Deputatul PDL s-a întors miercuri în ţară, după mai bine de trei luni de spitalizare la Clinica AKH din Viena, se simte bine şi a mers acasă, a declarat doctorul Gabriel Smarandache, coordonatorul echipei medicale care s-a ocupat de cazul ei, citat de Mediafax.