Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Tensiuni diplomatice între România și Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe a cerut ambasadorului Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, informaţii despre percheziţiile făcute Centrul "Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuţi şi a solicitat autorităţilor de la Kiev evitarea oricăror acţiuni de intimidare la adresa minorităţii române

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 12.06.2018 - 21:50

”În cadrul unei întrevederi avute la 11 iunie 2018, la sediul MAE, la nivel de secretar de stat, au fost solicitate ambasadorului Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, elemente suplimentare referitoare la circumstanţele efectuării de percheziţii la Centrul Cultural "Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuţi. Cu acest prilej, partea română a subliniat necesitatea ca autorităţile ucrainene să asigure respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi să evite orice acţiuni de natură să ducă la încălcarea acestora sau care să fie interpretate ca elemente de intimidare”, informează MAE într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a efectuat luni, potrivit agenţiei de presă Bucpress.eu, percheziţii la Centrul cultural român 'Eudoxiu Hurmuzachi' din Cernăuţi şi în prezent anchetează conducerea acestuia pentru unele materiale care ar conţine "apeluri la încălcarea integrităţii teritoriale a statului" ucrainean. Potrivit site-ului web al SBU, este vorba de prezentarea unei hărţi a României Mari (care include şi nordul Bucovinei) în timpul unui eveniment public, desfăşurat la Cernăuţi, informează marţi portalul.

Potrivit Bucpress.eu, SBU a descins luni la sediul unei organizaţii a etnicilor români din Cernăuţi, suspectată de difuzarea de literatură şi hărţi "care ar atenta la integritatea statului ucrainean", au transmis media ucrainene, între care agenţia de presă Interfax.ua.com.

Comentarii

loading...