10.4 C
București
vineri, 28 martie 2025
AcasăInternaționalTârgu Jiu găzduieşte Festivalul European de Jurnalism

Târgu Jiu găzduieşte Festivalul European de Jurnalism

Anul aceasta, Festivalul European de Jurnalism se ţine între 9-12 septembrie, în România, la Târgu Jiu. Evenimentul va reuni peste 500 de jurnalişti din cele 27 de state membre, dar şi din ţările vecine.

Printre temele dezbătute se vor număra rolul presei locale şi regionale, stereotipuri în mass media, jurnalismul cetăţenesc, new media, new business în media, jurnalismul de ştiinţă şi cel cultural, dar şi probleme precum finanţarea şi protejarea drepturilor jurnaliştilor locali şi regionali.

Printre speakerii români care vor participa la eveniment sunt Dan Turturică, redactorul şef al ziarului România Liberă, care va vorbi despre libertatea presei în ani de criză, Vlad Ionescu care va ţine un workshop despre televiziune şi mulţi alţi jurnalişti locali din televiziune, radio şi presă scrisă şi specialişti în comunicare.

„Pe lângă faptul că în cadrul festivalului se vor dezbate probleme importante şi de actualitate ale breslei, încercăm să contribuim la îmbunătăţirea imaginii României în rândul statelor UE şi, nu în ultimul rând, promovarea valorilor culturale româneşti, cum ar fi operele sculptorului Constantin Brâncuşi” spun organizatorii.

Organizatorii festivalului speră ca acesta să ofere un exemplu pentru profesioniştii mass media din zona Balcanică şi în special pentru jurnaliştii din Republica Moldova, care se află pe locul 114 din 175 în indexul libertăţii presei editat de Reporteri fără frontieră.

Programul festivalului

Vineri, 10 septembrie, Comisia Naţională a României pentru UNESCO va organiza workshop-ul ‘Rolul UNESCO în secolul XXI-Noua strategie de comunicare a UNESCO: încurajarea liberei circulaţii a informaţiei la nivel naţional şi internaţional şi promovarea parteneriatelor’.

Va urma un vernisaj şi o prezentare a expoziţei de fotografie ‘Drepturile mele în imagini’ – UNICEF România, o dezbatere a subiectului ‘Libertatea presei în ani de criză’, prezentată de Dan Turturică, redactor şef ‘România Liberă’.

Programul va continua cu dezbaterea ‘Mass-media şi stereotipurile de gen’ care îşi propune să aducă în discuţie reprezentările femeii în spaţiul public românesc actual. Dezbaterea face parte din campania ‘Influenţa mass-media asupra imaginii femeii’, initiaţă de Institutul Media pentru Diversitate şi Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România”, se arată în comunicat.

Sâmbătă, 11 septembrie, vor avea loc două workshop-uri susţinute de Vlad Ionescu din partea Şcolii de Televiziune şi Film Bucureşti pe teme precum „Formarea personalului pentru televiziune-o abordare metodică” şi „Schimbare de paradigmă – sindicalizarea producţiilor, premiza de creştere a televiziunilor locale”, iar Traian Bărbulescu şi Romeo Couti din partea Forumului Jurnaliştilor vor discuta pe tema „Jurnalismul Transfrontalier”.

Totodată, reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii vor susţine o dezbatere pe tema „Informaţia publică versus informaţia clasificată”, iar cei ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România vor susţine un seminar cu tema „Promovarea valorilor identitare în spaţiul European prin dezbatere publică”.

Organizatorii principali ai Festivalului European de Jurnalism sunt Asociaţia Eurolife Târgu Jiu şi Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

 

Cele mai citite

Serghei Lavrov minte la o televiziune rusă: Curtea Constituțională a României l-a absolvit de orice suspiciune pe Călin Georgescu. BEC l-a interzis pentru că...

Ministrul de Externe Serghei Lavrov minte într-un interviu la o televiziune rusă privind alegerile prezidențiale din România. El susține că judecătorii Curții Constituționale l-au...

Marco Rubio face bilanțul Departamentului de Stat: 300 de vize anulate

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat joi că Departamentul de Stat ar fi anulat peste 300 de vize și a avertizat...

Regele Charles al III-lea și-a anulat toate angajamentele pentru vineri. A suferit efecte secundare în urma tratamentului pentru cancer

Regele Charles al III-lea și-a anulat toate angajamentele pentru ziua de vineri, după ce a suferit efecte secundare în urma tratamentului pentru cancer, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă