27.6 C
București
duminică, 21 iulie 2024
AcasăInternaționalSummitul UE, amânat după ce președintele Consiliului European a intrat în carantină

Summitul UE, amânat după ce președintele Consiliului European a intrat în carantină

Preşedintele „a aflat astăzi că un ofiţer de securitate, cu care a fost în contact apropiat la începutul săptămânii trecute, a fost testat pozitiv la COVID-19”, a precizat un purtător de cuvânt al acestuia într-o postare pe Twitter.

„Preşedintele este testat cu regularitate şi a fost testat negativ ieri (luni – n.r.). Respectând regulile din Belgia, el a intrat în carantină de astăzi”, a mai menţionat Barend Leyts.

Reuniunea liderilor UE de la Bruxelles ar urma să se axeze, printre alte subiecte, pe relaţiile cu Turcia, care s-au deteriorat în ultimele luni din cauza unei dispute cu Grecia şi Cipru privind activităţile de explorare a zăcămintelor de gaz din Mediterana de Est şi pe adoptarea de sancţiuni împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko din Belarus.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă