15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalSummit UE pentru Brexit: Negociatorul-şef Barnier cere mai mult timp

Summit UE pentru Brexit: Negociatorul-şef Barnier cere mai mult timp

Regatul Unit a respins săptămâna trecută ultima propunere de acord, în special din cauza neînţelegerilor privind frontiera dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord, reaminteşte agenţia.

Negociatorul-şef din partea UE, Michel Barnier, a declarat că este nevoie de mult mai mult timp pentru încheierea unui acord între Bruxelles şi Londra. “Vom continua să lucrăm în următoarele săptămâni, cu calm şi cu răbdare”, a spus el miercuri.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a afirmat că “există un mare risc să nu existe niciun acord” şi a adăugat că “pentru noi este cel mai important cum vor fi trataţi cetăţenii noştri din Regatul Unit şi întreprinzătorii noştri”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat “un mesaj atât de încredere, cât şi de urgenţă. S-au făcut progrese şi putem observa că există o voinţă comună de a avansa, dar nu am reuşit încă şi trebuie să decidem acum”. “Premierul britanic Theresa May trebuie să ne spună ce poate accepta, având în vedere echilibrul politic” (de la Londra – n. red.), a cerut el.

Premierul italian Giuseppe Conte a declarat că ţara sa este dispusă să prelungească discuţiile, dar “pare un pic complicat”.

Cancelarul german Angela Merkel a asigurat că “dorim relaţii bune” cu Regatul Unit şi că “am fi fost bucuroşi dacă acordul de ieşire ar fi fost gata. Însă suntem la 90%.” “Voi încerca totul pentru a ajunge la o înţelegere”, a promis ea.

Premierul irlandez Leo Varadkar doreşte “o perioadă de tranziţie mai lungă (…) Am fost întotdeauna de părere că ar putea dura cu uşurinţă doi ani sau mai mult pentru a negocia un nou tratat între UE şi Regatul Unit, care să acopere totul, de la economie la comerţ şi securitate”. “Însă nu poate exista o alternativă la mecanismul de siguranţă privind Irlanda”, a insistat el asupra problemei frontierei ţării sale cu Irlanda de Nord.

Premierul olandez Mark Rutte şi-a exprimat “optimismul prudent” privind găsirea unei soluţii pentru frontiera irlandeză. “Nu cred că vom rezolva complet această problemă”, a recunoscut el.

Premierul slovac Peter Pellegrini s-a prezentat drept “o persoană foarte optimistă, dar nu astăzi” şi a avertizat că cele 27 de state care vor rămâne în UE trebuie să fie pregătite pentru lipsa unui acord cu Regatul Unit.

Prim-ministrul britanic Theresa May a reafirmat că “un acord nu este doar în interesul Regatului Unit, ci şi al Uniunii Europene”. “Acum este momentul să îl realizăm”, a adăugat ea.

Preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a declarat că “astăzi nu va fi niciun progres decisiv”, că se va continua probabil cu negocierile până în noiembrie şi că vor fi mai multe summituri.

Premierul luxembrughez Xavier Bettel a insistat că “trebuie să finalizăm ceva, deoarece 29 martie va fi ultima zi a Regatului Unit în familia noastră. Deci trebuie să găsim un acord. Şi mai trebuie să lucrăm şi pentru cazul lipsei unui acord”.

Premierul estonian Juri Ratas a apreciat că încă mai crede în posibilitatea unui acord şi a insistat că “suntem uniţi, acţionăm ca o echipă”, iar principala problemă este frontiera irlandeză.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă