Parlamentul European ar dori ca preşedintele francez, Emmanuel Macron, să accepte principiul unui preşedinte provenit din partidul care va ieşi pe primul loc la alegerile europene. Este vorba despre „spitzenkandidat”, numele german care s-a impus pentru această procedură, dar care nu este stipulată în tratatele Uniunii Europene. Este mai mult „o strângere de mână” între liderii partidelor europene de frunte.
Conform tratatelor, Consiliul, acționând în „majoritate calificată”, trebuie să supună aprobării Parlamentului European candidatul pe care îl alege „ținând cont de rezultatul alegerilor parlamentare”. În ce fel trebuie să se țină cont de rezultatul alegerilor nu este reglementat. Tot mai mulți lideri europeni se opun procedurii „spitzenkandidat”, care scutește Consiliul de autoritatea de a alege cel mai bun candidat, lăsând totul pe baza rezultatului alegerilor. Alții cer o rezoluție care să legalizeze procedura.
Principiul „spitzenkandidat”, aplicat prima dată în 2014, la alegerea lui Jean-Claude Juncker, este că preşedinţia Comisiei trebuie să revină candidatului partidului ajuns în fruntea listei europene.
Macron și Merkel, împotrivă
Parlamentul European, căruia îi revine alegerea preşedintelui Comisiei printr-un vot, ţine cu orice preţ ca această metodă să fie utilizată din nou. Problema este că Macron şi alţi lideri europeni se opun. Actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost ales în 2014 după ce formaţiunea sa, Partidul Popular European (PPE), a obţinut cele mai mule locuri în Parlament. Înainte de 2014, cel mai înalt responsabil de la Bruxelles era numit în mod discreţionar de către şefii de stat.
Şeful PPE din Parlamentul de la Strasburg, Manfred Weber, l-a criticat pe preşedintele francez şi l-a întrebat retoric „dacă este contra democraţiei europene”. Macron nu este singurul şef de stat care se opune principiului „spitzenkandidat”. Angela Merkel s-a declarat deschis împotriva acestei proceduri şi alţi şefi de stat se pregătesc pentru summitul european din 23 februarie pentru a-şi anunţa opoziţia. Nimic nu este încă oficial, dar în aşteptarea formulei alese câteva nume circulă deja pe culoarele europene: Michel Barnier, negociatorul şef al UE pentru Brexit, sau Magrethe Vestager, actual comisar al Concurenţei, sau vecinul său de palier socialist, comisarul european al Economiei, Pierre Moscovici.
Candidatul unei „coaliții”
Observatorii europeni estimează că instituţia de la Bruxelles ar putea găsi o cale de compromis asupra „spitzenkandidat”. Miercuri, 14 februarie, Jean-Claude Juncker, al cărui mandat se încheie în 2019, a prezentat comunicarea sa privind viitorul instituţional al Comisiei şi al bugetului european. Potrivit unui oficial european apropiat de dosar, succesorul lui Juncker „nu va fi în mod automat candidatul partidului ajuns în fruntea listei, ci cel care va fi capabil să formeze o coaliţie cu un program comun între grupurile politice”.
O perspectivă nouă care va fi discutată la apropiatul summit, ţinând cont de faptul că grupurile politice sunt divizate şi traversate de curente contrarii.
