Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

SUA: Trump refuză să participe la dineul corespondenţilor de presă de la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump va merge la un miting politic într-o localitate mică, refuzând să participe la tradiţionalul dineu al corespondenţilor de presă de la Casa Albă, o întâlnire politico-mediatică pe care a evitat-o şi anul trecut, relatează AFP.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 18.04.2018 - 14:21

Trump, care are relaţii tumultoase cu media americane, va susţine un discurs în acea seară, la 28 aprilie, într-un oraş numit tot Washington, dar la antipodul capitalei federale: cu 25.000 de locuitori, localitatea este situată la periferia Detroitului (nord), fief al industriei auto americane.

Michigan, acolo unde se află oraşul, este unul dintre statele industriale în dificultate disputate intens şi care i-au permis lui Trump să câştige alegerile prezidenţiale din 2016. Anul trecut, el s-a dus în aceeaşi perioadă într-un alt stat industrial aflat în dificultate, Pennsylvania (nord-est).

Un înalt consilier politic al lui Trump, Michael Glassner, a lăsat de înţeles că alegerea orăşelului Washington, din Michigan, nu este întâmplătoare.

"Media mincinoase se vor autocelebra cu obişnuiţii mlaştinei înaltei societăţi din Washington. Preşedintele Trump va fi într-un Washington total diferit, pentru a saluta renaşterea economică alături de americani patrioţi", a spus el, citat într-un comunicat.

Preşedintele american acuză cu regularitate marile instituţii media americane - Washington Post, New York Times, CNN - că ar fi părtinitoare, etichetându-le drept 'fake news media' ('media de ştiri false').

De la venirea sa la Casa Albă, el a favorizat organele de presă care îi sunt favorabile, cum sunt postul de televiziune Fox News, ziarul Daily Caller, Newsmax sau Sinclair, un grup care deţine circa 200 de staţii de televiziune.

Preşedinta Asociaţiei Corespondenţilor la Casa Albă, Margaret Talev, a declarat totuşi recent că, deşi Trump nu are intenţia să participe la acest dineu, el i-a îndemnat pe responsabilii administraţiei sale "să fie prezenţi şi să sărbătorească primul amendament" al Constituţiei, care protejează libertatea de expresie.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, se va afla, aşa cum prevede tradiţia, la masa de onoare la acest dineu de gală.

Comentarii

loading...