23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalSUA - Toate opţiunile rămân deschise în privinţa Siriei

SUA – Toate opţiunile rămân deschise în privinţa Siriei

Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a declarat că nu a fost luată încă o decizie finală privind eventuale atacuri militare, dar a adăugat că SUA consideră Rusia şi Siria responsabile pentru incident.

Consiliul Securităţii Naţionale din SUA se va întruni joi, iar prim-ministrul britanic Theresa May a convocat o şedinţă a guvernului.

„Preşedintele are mai multe opţiuni disponibile iar multe dintre ele sunt încă valabile. Încă nu am decis ce măsuri specifice vom lua”, a precizat Sanders.

Comentariile lui Sanders vin după ce Trump a avertizat Rusia pe Twitter „să se pregătească” de atacuri militare.

„Pregăteşte-te, Rusia, pentru că vor veni, frumoase, noi şi deştepte!”, a susţinut Trump pe Twitter. El l-a numit, de asemenea, pe liderul sirian Bashar al-Assad „un animal criminal care gazează propriul popor”.

SUA, Marea Britanie şi Franţa au căzut de acord să colaboreze şi, conform rapoartelor, se pregătesc de un atac militar asupra Siriei ca răspuns la atacurile chimice asupra oraşului Douma, aflat sub controlul rebelilor, care s-a soldat cu peste 45 de morţi.

James Mattis, Secretarul Apărării american, a declarat că SUA încă evaluează atacul chimic dar a adăugat că armata este pregătită „să susţină acţiuni militare dacă acestea vor fi potrivite, în funcţie de ce va decide preşedintele”.

Conform surselor BBC, Theresa May se va alătura acţiunilor militare din Siria fără a cere aprobarea Parlamentului mai întâi.

De asemenea, preşedintele francez Emmanuel Macron se va decide privind un răspuns, conform rapoartelor, în următoarele zile.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că este important ca situaţia „să nu scape de sub control”.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă