7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalSUA și UE vor negocia un acord comercial. Război economic evitat, pe...

SUA și UE vor negocia un acord comercial. Război economic evitat, pe moment

Un Donald Trump foarte mulțumit a declarat miercuri, în timpul conferinței de presă comune alături de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că relațiile dintre SUA și UE au intrat într-o nouă fază. Trump a fost de acord să renunțe la taxele vamale promise pentru importurile de autoturisme europene, iar Europa, printre altele, va importa mai multă soia din Statele Unite, relatează Reuters și AFP.

Deși ambii lideri își exprimaseră ieri scepticismul cu privire la această întrevedere bilaterală, se pare că întâlnirea Trump-Juncker a decurs foarte bine, președintele american spunând că totul s-a petrecut într-o atmosferă „caldă”.

Câtă vreme aceste negocieri pentru un acord comercial SUA-UE au loc, orice taxe vamale planificate de ambele părți nu se vor mai impune, o „mare concesie” din partea lui Trump, în cuvintele șefului CE. Veste este mai ales bună pentru industria auto europeană, salvată de o potențială recesiune dacă tarifele lui Trump ar fi devenit realitate.

S-au pus în discuție și tarifele pe importurile de oțel și aluminiu din Europa, iar Trump, pentru prima dată, a fost de acord să reevalueze situația, chiar dacă acestea vor rămâne în vigoare pe parcursului negocierilor

Contextul i-a fost favorabil lui Juncker, care a întâlnit un Donald Trump ținut în corzi de disputa sa comercială cu China. Numai săptămâna aceasta, economia americană a suferit două lovituri din partea statului chinez: taxe vamale pe importurile de soia din Statele Unite și blocarea achiziției de către producătorul american de chip-uri Qualcomm a NXP Semiconductors (companie olandeză care produce semiconductoare, esențiale în fabricația de procesoare). Qualcomm avea nevoie de aprobarea Chinei pentru această înțelegere de 44 de miliarde de dolari din cauza statutului său pe piața chinezească. 

Astfel, pentru partea americană, o creștere a importurilor de soia în Europa înseamnă salvarea fermierilor americani, cărora Trump le promisese zilele trecute subsidii în valoare de 12 miliarde de dolari ca să compenseze situația neplăcută creată.

„Soia e o mare chestie. Și Uniunea Europeană va începe, aproape imediat, să cumpere multă soia”, a declarat Trump în conferința de presă comună cu Juncker. Uniunea Europeană s-a angajat să crească și importurile de gaz natural lichefiat din Statele Unite, una dintre resursele naturale de care aliații de peste ocean beneficiază din plin.

Plecând de la soia, cele două părți s-au angajat ca, prin viitorul acord, să elimine toate taxele, barierele non-fiscale și subsidiile în zonele bunurilor industriale non-automobilistice, serviciilor, chimicalelor și produselor farmaceutice. De asemenea, SUA și UE s-au declarat de acord cu o potențială reformă a WTO (Organizația Mondială a Comerțului), instituție frecvent criticată de administrația Trump. 

Ministrul Economiei german, Peter Altmaier, s-a declarat încântat de întâlnirea Trump-Juncker: „Progres reușit care poate evita un război comercial și poate salva milioane de job-uri. Excelent pentru economia globală”, a scris acesta pe Twitter.

Cele mai citite

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă